Cum vor edilii Buzăului să-i determine pe proprietarii caselor din centrul vechi să investească în renovarea clădirilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Casele vechi de pe strada Cuza Vodă considerate monument istoric sau de patrimoniu vor trebui consolidate şi reabilitate chiar dacă aparţin unor persoane private. Imobilele aflate în proprietatea administraţiei locale vor fi făcute din bugetul oraşului, iar cele care au proprietari, din fondurile acestora. Proprietarii care nu vor dori să le reabiliteze, vor trebui să suporte o supraimpozitare a clădirilor.

Multe dintre clădirile de pe Cuza Vodă, declarate monumente istorice, arată deplorabil. Pentru anul viitor, Pimăria şi-a propus să le renoveze, dar pentru asta trebuie evacuaţi mai întâi chiriaşii care vor fi mutaţi în locuinţele sociale ce urmează a fi ridicate.

Clădirile ce aparţin Primăriei vor fi renovate din bani publici, însă cele care au proprietar vor trebui făcute din banii celor ce le deţin, altfel riscă să plătească sume uriaşe la impozit. Măsura supraimpozitării a fost preluată de edilii buzoieni de la administraţiile unor oraşe din vestul ţării, precum Oradea şi Arad. 

Centrul istoric al Buzăului îl constituie strada Cuza Vodă, care odinioară se numea strada Târgului. Folosită timp de peste 600 de ani, începând cu 1350, când oraşul Buzău a fost prima dată atestat într-un document extern, menţionat de cronicarul Giacomo di Pietro Lucari în lucrarea sa, strada Cuza Vodă, fostă Târgului, este unul dintre puţinele ansambluri de arhitectură urbană medieval – modernă care mai există încă în Muntenia.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite