Cum se face corect erbicidarea. Importanţa crucială a rotaţiei culturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a obţine o recoltă bună la cereale, în legumicultură sau la vie, fermierii trebuie să respecte toate rigorile din perioada de vegetaţie, încă de la însămânţare. O importanţă deosebită trebuie acordată mai ales tratamentelor fitosanitare. Efectele intervenţiilor necorespunzătoare ale agricultorilor sunt vizibile în calitatea şi cantitatea roadelor.

Erbicidele sunt produse chimice folosite pentru combaterea buruienilor din diferite culturi. Odată aplicate, aceste substanţe exercită un efect negativ asupra ţesuturilor sau metabolismului plantelor cu care intră în contact, ce duce la înlăturarea acestora.

Erbicidele se împart în două categorii: de contact şi sistemice. Cele de contact actionează prin atingerea directă cu planta sau partea de plantă care trebuie distrusă. 

Erbicidele sistemice sunt de acţiune internă, fiind absorbite de plante fie prin frunze, fie prin rădăcină şi apoi sunt transportate prin seva brută în tot organismul plantei, cauzând intoxicarea acesteia.

Erbicidele de contact se aplică atunci când buruienile sunt în creştere. Buruienile cu frunza lată reţin mai bine erbicidele decât cele cu frunza îngustă. Erbicidele totale se aplică atunci când majoritatea plantelor au o înălţime de peste 10 centimetri. La fel se aplică şi erbicidele în cazul combaterii buruienilor cu frunza îngustă.

În cazul aplicării erbicidelor pe sol, acesta trebuie bine mărunţit şi nivelat pentru a asigura o repartizare uniformă. Prin aplicarea erbicidului pe sol se creează o peliculă toxică la suprafaţă şi la adâncimea 2-6 centimetri, care este adâncimea de germinarea a majorităţii buruienilor. Stratul persistă de regulă de la 2-3 săptămâni până la 5-6 luni.

Agricultură în cartierul Matei Voievod

Folosirea incorectă a substanţelor de combatere a dăunătorilor este una dintre abaterile multor agricultori, spune cercetătorul buzoian Costel Vânătoru. Pentru a se asigura ca nu vor produce vreo pagubă, este bine să se informeze asupra utilizării corecte a erbicidelor.

Trebuie să cunoască posibilitatea de distrugere selectivă a diferitelor specii de buruieni şi a selectivităţii erbicidului faţă de plantele de cultură, să ştie particularităţile fizico-chimice ale erbicidelor, precum volatilitatea, solubilitatea şi  persistenţa. 

Trebuie stabilite corect dozele minime cu eficacitate maximă, distribuite corect şi uniform, la culturile vizate, fără a avea efecte în culturile învecinate sau asupra mediului.

Fermierii trebuie să ştie că instalaţiile şi echipamentele folosite la erbicidat sunt de diferite tipuri, în funcţie de suprafaţa pe care se lucrează. Pentru suprafeţe de până la de 200 m.p. se pot folosi pompe de stropit clasice, de 5-10 litri iar la suprafeţe mai mari sunt recomandate pompe cu motor pentru presiune. 

Imagine indisponibilă

Potrivit cercetătorului buzoian Costel Vânătoru, de la Staţiunea Experimentală Legumicolă Buzău, agricultorii pot reduce cheltuielile cu erbicide, îngrăşăminte şi insectofungicide dacă respectă regulile rotaţiei culturilor.

Rotaţia culturilor este necesară pentru limitarea dăunatorilor şi pentru fertilizarea solului din gradină. Se pot alterna pur şi simplu două culturi diferite sau, pentru a stabili un plan pe o perioada de mulţi ani, oferind o succesiune de mai multe culturi de legume. 

”Dacă avem ardei iar anul viitor punem tomate, nu facem decât să păstrăm şi bolile, şi dăunătorii. Trebuie să avem ştiinţa necesară pentru a veni cu plantă din altă familie, care nu sunt vulnerabile. Resturile vegetale trebuie scoase din cultură, sunt multe, pentru că pe aceste resturi se conservă dăunătorii”, spune Costel Vânătoru.

Fermierii sunt îndemnaţi să se documenteze temeinic înaintea înfiinţării unor culturi. Mulţi au scăparea de a repeta de la an la an acelaşi soi de plante, neştiind că solul conservă mult timp boli şi dăunători din cultura precedentă. Astfel, sunt nevoiţi să investească mult în substanţe fitosanitare.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite