Plantele din flora spontană care ne ajută să depăşim sănătoşi şocurile termice ale toamnei. Cum ne ajută cătina, păducelul sau sunătoare

Flora spontană este încă bogată în plante benefice sănătăţii, recomandate mai ales acum, în perioada de trecere de la sezonul cald la cel rece, care expune organismul la şocuri termice. Vorbim despre fructele de cătină, măceşe sau păducel, şi frunzele şi florile de gălbenele, sunătoare şi codiţa şoricelului.

Organismul are nevoie de vitaminele, sărurile minerale şi nutrienţi pe care din plantele medicinale pe care natura continuă să ni le ofere. Potrivit cercetătorului în horticultură Costel Vânătoru, ”flora noastră spontană este plină de plante medicinale, fructe de pădure, pe care le putem recolta acum şi pot să contribuie la menţinerea sănătăţii noastre”. 

”Acum se recoltează măceşe, cătina, păducelul, bobiţele acelea roşii, ca nişte măceşe dar mai mici. De la păducel se întrebuinţează atât fructele, cât şi frunzele. Sunt bune pentru ceaiuri şi pentru sănătate. Aceste plante medicinale fie pentru a fi folosite în starea lor naturală, fie pentru a fi conservate pentru iarnă. Acum folosim această grupă de plante iar primăvara şi vara avem alte grupe de plante medicinale”, spune horticultorul Costel Vânătoru.

Fructele de pădure sunt o permanentă sursă de energie furnizată organismului uman printr-o multitudine de beneficii pentru sănătatea omului sub forma de vitamine, minerale şi diverşi compuşi organici. Ne putem bucura de nutrienţii şi aroma fructelor de pădure consumându-le indiferent de sezon, fie rece, fie cald sub forma de ceai de fructe de pădure.

”Păducelul ajută foarte mult inima, scade tensiunea, măceşele au şi ele conţinut ridicat de vitamina C şi contribuie foarte mult la menţinerea imunităţii, mai ales în momentele acestea când temperatura scade iar corpul trece de la căldură la frig şi avem nevoie de întăritoare. Cătina care acum se recoltează şi ea şi se conservă este şi ea foarte bună pentru că are foarte multă vitamina C, are caroten. Iarăşi este o plantă foarte bună pentru menţinerea imunităţii”, spune cercetătorul buzoian. 

Arbuştii ale căror fructe au proprietăţi benefice sănătăţii se găsesc pe marginea pădurilor, în poieni şi pe lângă garduri. Recoltarea boabelor de măceşe, păducel sau cătină trebuie făcută cu grijă, pentru a nu le deprecia. Cunoscătorii ne recomandă atenţie şi la alegerea locului de unde recoltăm aceste fructe.

”Contează momentul recoltării, de unde adunăm. Nu este recomandată recoltarea de pe marginea drumului, pentru că sunt depuneri foarte mari de plumb, metale grele. Important este să luăm din locuri cât mai izolate, departe de arterele de circulaţie. Nu trebuie să se atingă de metale şi de aceea se recomandă ruperea lor şi nu tăierea cu foarfeca pentru că rămân oxizi de metale şi prin rupere se recoltează plantele medicinale. Trebuie atenţie pentru că dacă apare fenomenul de oxidare se poate transforma dintr-o plantă medicinală, într-un pericol.” Costel Vânătoru, cercetător

Cătina este un arbust cu spini, ce poate fi găsit în apropierea apelor din zonele deluroase. Principala parte folositã în fitoterapie sunt fructele care sunt uşor alungite, de culoare portocalie la coacere şi cu gust acrişor. Sunt bogate şi vitamine, conţin în cantitate mare vitamina C, fapt pentru care sunt foarte indicate în tratarea răcelilor.

Boabele de cătină selectate de pe rămurele sunt spălate bine, apoi zdrobite şi puse într-un borcan, peste care se adaugă miere de albină. ”De regulă se fac combinaţii, de exemplu, cătina cu miere de albine sau suc de cătină, ori deshidratată. Pot fi păstrate la frig, la temperatură controlată şi scăzută. Deci sunt mai multe procedee dar de obicei, tradiţional, se păstrează prin deshidratare”, spune expertul în horticultură.

Fructul este bogat în vitamina C, precum şi alte vitamine E, K,F,P, complexul B (B2,B6,B9,colina, inozitol), carotenoide (beta caroten, xanthophila), minerale şi oligoelemente, acizi grasi polinesaturati, uleiuri complexe (din care se obţine uleiul de cătină, oleum hippophaes), serotonină, uleiuri volatile, flavonoide, pectine, taninuri, aminoacizi, enzime, fitosteroli.

Rãspândit prin câmpii, pe dealuri şi la munte, mãceşul este unul dintre cei mai cunoscuţi arbuşti medicinali de pe la noi. Principalul element valoros al mãceşelor este acidul ascorbic, adicã vitamina C. Mãceşele mai conţin, dupã cum trãdeazã şi culoarea lor roşie, cantitãţi importante de carotenoizi, precursori ai vitaminei A.

Lista vitaminelor conţinute în mãceşe continuã cu vitaminele B1, B2, PP şi K. Paleta de ingrediente bioactive din mãceşe este completatã de substanţe glucidice, pectine, taninuri, acizi organici, terpenoide, glicozide ale beta-sitosterolului şi altele.

Ceaiul de măceşe este benefic în tratarea tulburărilor digestive, în afecţiunile ficatului, în constimaţie şi colite. Măceşele zdrobite sau măcinate se folosesc la prepararea infuziilor, decocturilor, tincturilor sau a extractelor uscate.

Preparatele farmaceutice sau alimentare din mãceşe sunt indicate în prevenirea şi tratarea rãcelilor, a gripei, la bolnavii cu hipovi-taminozã, precum şi la cei aflaţi în convalescenţã, ca tonic şi stimulent general. Unii autori le recomandã şi în afecţiunile vasculare pentru menţinerea elasticitãţii capilarelor sanguine.

Păducelul creşte pe marginea pădurilor, în poieni şi pe lângă garduri fiind un arbore care poate ajunge până la şase metri înălţime. Fructele sale poartă denumirea de gherghine şi sunt de formă sferică, iar culoarea le este roşie la coacere. Sunt bogate în vitamina C, ceea ce face ca aceste fructe să aibă gust acru, astrigent.

În scop medicinal se folosesc florile, frunzele, ramurile şi fructele de păducel. Atât fructele, cât şi florile sunt folosite la prepararea de infuzii, capsule şi tincturi. Florile şi fructele de păducel conţin amine aromatice precum tiramina, lavonoid, antociani, uleiuri volatile, acizi triterpenici, acid crategic, acid ursolic, pectine, fitosteroli,  vitamina C, B complex.

Produsele pe bază de păducel sunt indicate în cazurile de angină pectorală, hipertensiune arterială, nevroze cardiace, insomnii, oboseală sau iritabilitate.

În flora spontană mai găsim în această perioadă gălbenele, sunătoare şi codiţa şoricelului, de la care folosim florile şi frunzele pentru ceaiuri sau tincturi. 

”Aceste plante trebuie folosite cât mai aproape de starea naturală însă în general se conservă pentru o întrebuinţare mai îndelungată. Pentru ceaiuri se pun fructele la uscat sau se transformă în pulbere, pentru infuzii. Se păstrează deci şi prin procesare însă aceasta trebuie făcută cu grijă. Contează mult şi cum le păstrăm, adică să nu mucegăiască, să fie ferite de umezeală, de şoareci. Plasticul de exemplu nu este recomandat pentru păstrarea pe termen lung, ci pungile de hârtie”, spune cercetătorul buzoian.

Ceaiul de coada şoricelului are proprietăţi astringente ce ajută la tratarea secreţiilor nazale, sau a lăcrimării ochilor cauzate de mucegaiuri, polen sau praf. Împotriva răcelilor, gripei şi a febrei, ceaiul de coada şoricelului favorizează transpiraţia şi duce la scăderea temperaturii. De asemenea este util în tratarea unor infectii uşoare.

Folosind ceai de coada soricelului, fortificăm sistemul imunitar şi reglăm tensiunea arterială. Ceaiul de coada şoricelului este util în atenuarea hemoragiilor şi a multor infecţii. Îmbunătăţeste circulaţia sanguină, digestia şi are puternice proprietăţi antiinflamatoare. Ceaiul de codiţa şoricelului este tonic şi ajută la eliminarea toxinelor. 

Sunătoarea este o plantă erbacee răspândită pe păşuni, prin grădini sau la marginea drumurilor, întâlnindu-se din zona de câmpie până la cea subalpină, dar mai ales în zona deluroasă. În scop terapeutic se folosesc părţile aeriene ale plantei înflorite. 

Sunătoarea conţine uleiuri volatile, flavonoide, hiperină, acizi organici (cafeic, clorogenic), taninuri, derivaţi antracenici (hipericina, pseudohipericina), rezine, colină, betacaroten, fitoncide.

Sunătoarea este recomandată în afecţiuni digestive (gastrite hiperacide, ulcer gatro-duodenal, enterocolite, dischinezii biliare, hepatite), retenţie hidrică (edeme, ascită), hipertensiune arterială de cauză nervoasă, distonii neurovegetative, agitaţie psihomotorie, atacuri de panică, stări depresive, irascibilitate, insomnie, tulburări nervoase de menopauză.

Gălbenelele cresc spontan sau cultivate ca plante decorative, în gradini, pe lângă zidurile caselor, poteci, drumuri sau prin parcuri. Conţin flavonoide, carotenoizi, vitamina C, uleiuri eterice,  substanţe amare, saponine triterpenice, răşini, mucilagii.

Au acţiune antiinflamatorie, decongestivă, antiseptică, antimicrobiană, imunostimulentă, cicatrizantă, grăbeşte vindecarea şi regenerarea ţesuturilor, reglează ciclurile menstruale, carminativ, reglează funcţia biliară prin principiile amare.