Cultivarea bamelor, o afacere profitabilă pe suprafeţe mici. Iată sfaturile unui horticultor buzoian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bame

Tot mai mulţi fermieri mici, chiar orăşeni, iau în calcul o plantaţie de bame care să le asigură atât autoconsumul, cât şi o valorificare bună în piaţă sau în magazinele dedicate celor care caută să aibă o alimentaţie sănătoasă. Buzoianul Florian Filip a oferit pentru o publicaţie de specialitate informaţii despre tehnologia de cultură, dar şi despre proprietăţile şi întrebuinţările fructelor de bame.

Bamele sunt plante anuale, originare din Asia de Est, dar care s-au răspândit încet, încet şi în Europa unde au început să fie cultivate la scară din ce în ce mai mare. Bamele nu se cultivă de ieri, de azi în România, această plantă fiind cunoscută şi cultivată în România de prin anii 1940.

Buzoianul, absolvent al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti, a început să cultive bame acum mai bine de şase ani, iar de pe cei 1.000 mp îşi asigură necesarul de consum.

“Am văzut pentru prima dată o plantă de bame, pe vreme când eram copil. Bunica mea le cultiva în grădină. Copil fiind nu îmi placea mâncarea de bame chiar dacă bunica îmi explica cât de important este să mănânci şi cât de sănătoase sunt. Mai târziu, când am crescut şi am citit despre bame şi beneficiile consumului lor mi-am dat seama că nu gustul este important, ci cât de mult îţi ajuţi organismul dacă consumi bame. Aşa că în urmă cu 5-6 ani am găsit, într-un sertar prăfuit, un plic cu seminţe de bame pus la păstrarea de bunica. Nu am ştiut dacă va ieşi ceva şi totuşi m-am hotărât să pun pe 1.000 mp seminţele respective. Practic de atunci am început să mă ocup mai serios de cultura de bame”, a declarat pentru Agrointeligenţa Florian Filip, cel care se ocupă de cultivarea bamelor în apropierea oraşului Buzău.

image

Bamele se seamănă, începând cu jumătatea luni mai, când nu mai există nici un pericol de îngheţ, ger sau temperaturi scăzute. Trebuie să fie constant o temperatură medie de 20°C şi să se manifeste o tendinţă de creştere a temperaturii.

“Cultura de bame necesită irigare, indiferent dacă vorbim de o suprafaţă mică sau de una mai însemnată. Bama este o plantă rezistentă la secetă, dar dacă vrei să obţi producţii bune ai nevoie de irigare. Fară apă planta nu leagă rod. Bamele au nevoie de apă pentru a produce capsule fragede, bune de consum”, ne-a vorbit Filip, despre importanţa irigării culturii de bame. 

Articolul integral este publicat pe agrointeligenta.ro.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite