Şase buzoieni au fost ucişi de coronavirus, în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Judeţul Buzău înregistrează o scădere a numărului de noi îmbolnăviri cu coronavirus. Este vorba despre 48 de cazuri de COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore. Din păcate, au fost raportate şase decese.

Au murit patru femei, de 58, 62, 68 şi 69 de ani, şi de doi bărbaţi, de 59 şi 79 de ani. Toţi cei 6 pacienţi aveau comorbidităţi. De menţionat că femeia de 62 de ani a murit înainte de a fi diagnosticată cu COVID-19.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în judeţ au fost confirmate 48 de cazuri noi de COVID-19, 9 pacienţi fiind diagnosticaţi în laboratoare private de analize, iar doi în unităţi sanitare din alte judeţe. 

Cei 48 pacienţi nou confirmaţi au vârste cuprinse între 16 şi 79 de ani.

Conform autorităţilor sanitare, numărul total de cazuri pozitive din judeţul Buzău a ajuns la 6.098, 4.581 persoane fiind declarate vindecate şi externate. 

De asemenea, 1.092 de persoane se află în carantină, iar 1.193 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese COVID-19 înregistrat, în judeţul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 155.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite