Încurajată de rezultatele alegerilor europarlamentare, Opoziţia emite pretenţii pentru fotoliul de primar al Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Încurajaţi de rezultatul surprinzător din municipiu, liderii alianţei USR - PLUS anunţă că vor propune un candidat care să îl învingă fără probleme pe social-democratul Constantin Toma la alegerile locale din 2020.

Până duminică, municipiul Buzău era cunoscut, în ţară, ca un puternic bastion al PSD. La alegerile europarlamentare, Alianţa USR-Plus a reuşit însă un rezultat surprinzător, fiind prima opţiune a alegătorilor din oraşul de reşedinţă al judeţului.

De altfel, este pentru prima dată când PSD pierde alegerile în oraşul Buzău. Liderul organizaţiei municipale a PSD, primarul Constantin Toma, pune eşecul de ieri pe imaginea proastă pe care o are PSD printre alegătorii tineri.

 „Bineînţeles că bănuiam încă de dimineaţă, din momentul în care am văzut o asemenea prezenţă, cea mai mare din ultimii 20 de ani, că rezultatul nu va fi favorabil PSD”, a declarat Constantin Toma.

Scorul obţinut de PSD în municipiul Buzău, cu puţin peste 23%, este mult mai mic decât cel obţinut pe judeţ, respectiv 33,4%. Procentul surprinzător de slab obţinut de social-democraţi în municipiu le-a oferit încredere liderilor Alianţei USR-Plus. 

Ei afirmă că, la alegerile locale din 2020, vor propune un candidat care să îl zdrobească pe actualul edil, social-democratul Constantin Toma.

Potrivit rezultatelor obţinute în municipiul Buzău la europarlamantare PNL, USR şi PLUS ar putea câştiga lupta pentru fotoliul de primar al oraşului Buzău, dacă ar propune un candidat comun. Liderul PNL Buzău, Cristinel Romanescu, spune însă că este prematur să ia în calcul o asemenea posibilitate.

Organizaţia municipală Buzău a PSD este condusă de Constantin Toma din data de 5 septembrie 2018.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite