Încă un biciclist accidentat în Buzău. De data asta, vinovat este un taximetrist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două accidente, în două zile
Două accidente, în două zile

La numai o două zile după ce camerele de supraveghere de pe strada Marghiloman surprindeau cum un biciclist era spulberat de o camionetă, un eveniment asemănător s-a produs în centrul oraşului. Angajatul unei firme de curierat, care se deplasa la comenzi cu bicicleta, a fost lovit de un taximetrist neatent. Biciclistul a fost rănit iar şoferul autoturismului s-a ales cu dosar penal.

Accidentul s-a produs în jurul orei 15.30, în faţa fostului sediu Romtelecom de pe Ostrovului. Biciclistul, în vârstă de 26 de ani, tocmai virase la dreapta de pe Aleea Trandafirilor, pe strada Ostrovului, când, pe la jumătatea segmentului de drum, a fost izbit puternic de un taximetru care încerca să treacă de pe o bandă pe cealaltă. 

Biciclistul a fost trântit la pământ, în urma loviturii acesta acuzând dureri la spate, în zona coloanei cervicale. El a fost transportat la Spital de un echipaj SMURD nu însă înainte de a se confrunta cu mai mulţi taximetrişti sosiţi imediat să-i susţină nevinovăţia colegului lor. 

”Taximetristul voia să întoarcă pe banda cealaltă, peste linia dublă continuă, ca să meargă în staţia de taximetre. M-a lovit când eram în dreptul lui iar imediat a mişcat maşina de acolo şi mi-a spus că nu are nimeni ce să îi facă pentru că nu a fost nicio cameră în zonă ca să îi dovedească nevinovăţia. În staţie mai erau vreo doi taximetrişti care au venit repede ca să mă intimideze şi ei”, ne-a declarat victima accidentului.

Poliţia a avut însă suficiente argumente să-l găsească vinovat pe taximetrist. ”Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ostrovului, un buzoian de 35 de ani nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie şi a acroşat un biciclist care se deplasa în aceeaşi direcţie. Biciclistul,în vârstă de 26 de ani, din Buzău, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, însă nu a rămas internat. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările”, se arată într-un comunicat al IPJ Buzău.

Cu numai o zi înainte, un alt accident de circulaţie în care a fost implicat un biciclist a avut loc pe strada Al. Marghiloman. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care biciclistul a fost aruncat câţiva metri de o camionetă, al cărei şofer nu a acordat prioritate.

CITEŞTE ŞI VIDEO Camerele de supraveghere din Buzău au surprins cum un biciclist este aruncat câţiva metri de un camion

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite