Zilele Filmului Românesc la Reduta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativă a casei de distribuţie Voodoo Films, condusă de Cristian Mungiu, Zilele Filmului Românesc (ZFR) este un eveniment care se adresează publicului larg şi constă în proiecţii ale celor mai noi producţii cinematografice româneşti. Biletele se pun în vânzare la Centrul Cultural Reduta, în zilele proiecţiilor (28 şi 29 aprilie) şi costă 7 lei

În urma succesului în rândul publicului a celor patru ediţii de până acum, organizatorii îşi propun continuarea seriei de evenimente şi în anul 2014, urmând ca de această dată să oferim publicului ocazia inedită a vizionării unor filme recente care, în mod normal au şanse foarte mici de a fi prezentate în oraşele de provincie.

În 28 aprilie de la ora 17.30 va rula „Love Building“ cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă. Pelicula este o comedie dramatică, a cărei acţiune are loc într-o tabără menită să “repare” relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic. 14 cupluri ajunse în impas, ajutate de cei trei pshihoterapeuţi şi traineri ai taberei, interpretaţi de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă încearcă să-şi reconstruiască poveştile de dragoste, participând la o serie de teme şi exerciţii.

De la ora 20.00 va rula Roxanne cu Diana Dumbravă, Şerban Pavlu. Roxanne spune povestea lui Tavi Ionescu, 38 de ani, căruia încă îi place să copilărească. El îşi împarte viaţa între grafica pe calculator, o mamă bolnavă şi Oana, care încă speră ca el să se implice în relaţia lor. Pentru Tavi totul se va complica însă din ziua în care se hotărăşte să-şi ceară dosarul de la Securitate şi descoperă că ar putea avea un fiu cu o fostă prietenă din liceu.

În 29 aprilie de la ora 17.30 puteţi  vedea „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism“, cu Diana Avrămuţ, Bogdan Dumitrache. Paul, un regizor, are o relaţie amoroasă cu Alina, o actriţă dintr-un rol secundar. A doua zi se vor filma ultimele scene în care apare Alina. Paul se hotărăşte să filmeze o scenă nud cu ea. Se trezeşte de dimineaţă, plin de îndoieli, şi îşi schimbă planurile: în loc să filmeze scena nud, îi spune producătorului că are o criză de ulcer. Apoi îşi ia o zi liberă pentru a se întâlni cu Alina. Treptat, filmul se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu viaţa reală, iar filmarea ia o turnură neaşteptată.

De la ora 20.00 va rula „Closer to the Moon“, cu Vera Farmiga, Mark Strong, Tim Plester, o poveste despre celebrul Jaf din 1959 al Băncii Naţionale. Nae Caranfil propune propria sa dezlegare a misterului ce planează şi azi asupra acestei poveşti adevărate, într-un film comic şi tragic deopotrivă, realizat în limba engleză, cu o distribuţie internaţională de prestigiu.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite