Unul dintre ultimii partizani ai rezistenţei anticomuniste: „Ţară scumpă, te iubesc şi acum ca şi atunci, şi cu oase frânte, şi cu amintiri împovărate”

Dumitru Moldova, în scaun cu rotile

Făgărăşeanul Dumitru Moldovan a fost decorat, la sfârşitul lunii mai, de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler. Distincţia l-a prins în viaţă, ţintuit în scaunul cu rotile, acasă în comuna braşoveană Lisa.

Nu a putut merge la Cotroceni, aşa că decoraţia a primit-o de la prefectul Ciprian Băncilă, secondat de fostul coleg de suferinţă în temniţele comuniste, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România (AFDPR), Octav Bjoza. Alături i-au fost soţia, Eleonora, fiul, Gabriel, venit acasă din Germania, sora şi nepoatele, cu toţii veniţi în Sala Tronului din Cetatea Făgăraş unde a avut loc solemnul eveniment.

„Ţara Făgăraşului este unul dintre leagănele Rezistenţei anticomuniste din România, un punct de referinţă în acest sens. Noi, foştii deţiinuţi politic din România, nu avem vârstă. Îi spuneam şi prietenului meu, Mitică: noi trebuie să murim tineri, drepţi ca brazii şi tari ca stejarul, dar nu trebuie să ne agăţăm de sus, ci să avem picioarele bine înfipe în pământ. Cei din Lisa, când se apropie de poarta lui Mitică, ar trbui să se desculţe, să nu-l deranjeze. Este ulitmul din Rezistenţa Armată anticomunistă în viaţă. Cam târziu vine această distincţie, dar mai bine mai târziu decât niciodată”, le-a spus celor prezenţi Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. 

Dumitru Moldovan locuieşte în comuna Lisa. Îşi duce bătrîneţea, la 85 de ani, alături de soţia sa, dar cu dorul copiilor stabiliţi peste graniţă. După ce a ieşti din închisoare, a refuzat să se înregimenteze în structurile comuniste şi nefiind membru de partid, nici nu a fost angajat.

„A trăit modest ocupându-se cu agricultura şi în special cu stupăritul, o îndeletnicire pe care a descoperit-o şi îndrăgit-o în temniţă, după ce a primit o carte despre albine”, ne dezvăluie Eleonora, soţia acestuia, pentru că lui Dumitru Moldovan nu i-a plăcut niciodată să vorbeaască prea mult, iar astăzi sănătatea îi este prea şubrezită şi abia poate rosti, cu mare efort, câteva cuvinte.  

Despre eroul Dumitru Moldovan ne-a povestit Lucia Baki, amfitrionul evenimentului, care a şi scris o carte despre luptătorii anticomunişti, partizanii din Munţii Făgăraş, împreună cu un alt dizident de seamă al locului, Ion Gavrilă Ogoranu - „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”.

„L-am întâlnit acasă, în frumoasa sa gospodărie din Lisa. Eram cu Ion Gavrilă Ogoranu şi am asistat la discuţiile lor. I-am cotrobăit podul casei pentru a aduna câteva obiecte pentru muzeul rezistenţei anticomuniste. «Le-am dus în fundul podului ca să uit de ele. Nu le-am aruncat, sunt încă acolo», spunea prin 1999 Dumitru Moldovan. Pantalonul maro din lină cu care a făcut cei 13 ani de închisoare era peticit pe toată lungimea lui. Azi se află la sediul AFDPR din Braşov”, îşi aminteşte Lucia Baki.

Povestea eroismului lui Dumitru Moldovan începe în 1948, pe când lucra la combinatul chimic din Victoria. Era pe vremea când propagandiştii comunişti împânzeau satele şi oraşele pentru a-i convinge pe români cât de bine le va fi cu noul regim.

A dat foc steagului PCR la 18 ani

„În varful unei foste fabrici germane, tronau patru tablouri uriaşe şi un steag roşu. M-am  urcat până acolo şi am  dat jos steagul. Fără nicio ezitare, i-am dat foc.  Apoi am scos pietrele din buzunar şi le-am aruncat în tablouri. Peste câteva zile, m-a dat în vileag un vecin din sat. Am fost  condamnat la opt luni de închisoare”, a rememorat acele momente Dumitru Moldovan, care avea atunci 18 ani. Din acel moment s-a declanşat calvarul vieţii lui.  Imediat după ce s-a întors în sat, a fost pus să-şi trădeze un prieten foarte apropiat, un inginer pe nume Schneider. N-a făcut-o. Securiştii l-au bătut pînă n-a mai stiut nimic de el. A fugit apoi în munţi. Şi-a săpat un bordei departe, pe un pisc de piatră. A mai revenit o singură dată în sat pentru a-şi lua rămas bun de la părinţi. Într-o încercurire a Securităţii a fost împuşcat şi grav rănit.

„Două cartuşe mi-au intrat prin burtă. Unul a ieşit prin şold, celălalt prin picior. Vedeam prin întuneric nişte umbre mari, care veneau spre mine. M-am rostogolit.  Parcă mă afundam într-o fântână adâncă, cu apă limpede şi vedeam cum totul se învârtea în jurul meu”, a povestit acele momente dramatice eroul din Lisa.

A fost dus la spitalul din Făgăraş, iar după ce medicii l-au readus la viaţă din comă au început anchetele.  „Au fost nişte dureri groaznice. M-au bătut în pat, când încă erau perfuziile băgate-n mine. Leşinam, iar criminalii erau lângă mine”, dezvăluie cruzimea anchetatorilor Securităţii Dumitru Moldovan. L-au dus apoi la Sibiu, unde l-au operat. Procesul său s-a desfăşurat când era în spital şi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare politică. A trecut prin închisorile de la Sibiu, Gherla, a fost la Canal, Capul Midia, Balta Brăilei, Luciu Georgeni, Periprava, Jilava. 

Îi place poezia învăţată de pe zidurile celulelor

Nea Mitică iubeşte poezia şi cunoaşte versurile învăţate de pe zidurile închisorile ce poartă semnăturile lui Nichifor Crainic, Radu Gyr, Simion Lefter şi Părintele Codilă. A fost eliberat în 1963, odată cu decretul de graţiere. N-a pregetat niciodată în dragostea pentru ţara sa şi a  demonstrat-o cu prisosinţă. Într-o mărturie de credinţă făcută lui Ion Gavrilă Ogoranu, Mitru a Bambului (aşa cum îl cunosc făgărăşenii pe Dumitru Moldovan), spune: „Ţară scumpă, te iubesc şi acum, ca şi atunci, şi cu oase frânte, şi cu amintiri împovărate de grozăvii făcute de semeni de-ai noştri, sub presiunea şi influenţa celor mai crânceni duşmani ai tăi şi ai firii omeneşti!”.