UDMR susţine Braşovul în cursa pentru capitala Regiunii Centru. Vor însă regiune separată pentru Covasna, Harghita şi Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii UDMR Braşov au declarat că oraşul de sub Tâmpa merită această titulatură, dar spun că vor 16 regiuni în loc de opt.

Liderii UDMR Braşov sunt de părere că formula propusă de Guvern, cu 8 regiuni, nu face parte din descentralizare, mai degrabă constituie o recentralizare prin atribuirea unor funcţii şi domenii de activitate regiunilor,  fapt care va duce la şi mai multă birocraţie.

UDMR propune o împărţire a ţării în 16 regiuni, în care Braşovul să fie alături de Sibiu şi să deţină statutul de capitală, iar Harghita şi Covasna să facă parte din aceeaşi regiune cu Mureşul. „Propun ca împreună cu toate partidele din judeţ să adoptăm o declaraţie privind reprezentarea intereselor judeţului Braşov în procesul de regionalizare. Interesele legitime ale judeţului şi municipiului Braşov în cadrul procesului de regionalizare, respectiv ca Braşovul să devină centru regional administrativ, trebuie să fie promovate şi respectate. Noi vom susţine acest lucru”, a precizat Kovacs Attila, preşedintele UDMR Braşov, citat de bzb.ro.

Braşovul, lider incontestabil

Braşovul este fruntaşul Regiunii  Centru, din care fac  mai fac parte judeţele Covasna, Harghita, Alba, Sibiu şi Mureş, în toate domeniile impotante.

Este pe primul loc la accesarea de fonduri europene şi dezvoltare economică. În ultimii trei ani s-au accesat fonduri de 80 de milioane de euro şi mai sunt proiecte depuse de 100 de milioane de euro.

Braşovul este lider la turism. Doar municipiul a atras în 2012 peste 800.000 de turişti străini. La aceştia se adaugă alţi 500.000 de vizitatori la Castelul Bran şi încă 200.000 la Cetatea Râşnov.

Braşovul are şi cea mai bună infrastructură rutieră, dar este şi lider la exporturi. Lunar, spre partenerii europeni pleacă mărfuri de peste un milliard de euro. În plus investitorii străini prefer Braşovul. Doar anul acesta, opt mari companii se extind şi crează peste 2500 de locuri de muncă.


           

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite