Teatrul „Sică Alexandrescu“ deschide stagiunea cu spectacolul Fluturii sunt liberi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul Sică Alexandrescu vă aşteaptă la o stagiune plină. FOTOArhivă.
Teatrul Sică Alexandrescu vă aşteaptă la o stagiune plină. FOTOArhivă.

Primul spectacol este duminică, iar noua stagiune va aduce şi o premieră, dar şi Festivalul de Dramaturgie Contemporană.

Duminică, 11 septembrie, la ora 19.00, începe o nouă stagiune la Teatrul „Sică Alexandrescu“, iar „Fluturii sunt liberi“, de Leonard Gershe, în regia lui Ion Mircioagă, este spectacolul care va deschide noul sezon teatral. „Un text de fină analiză psihologică despre trecerea de la adolescenţă la maturitate, despre relaţiile dintre copii şi părinţi. În distribuţie îi veţi întâlni pe Vlad Pavel (în rolul lui Don), Simona Pop (în rolul lui Jill), Bianca Zurovski (în rolul d-nei Baker) şi Bogdan Nechifor (în rolul lui Ralph)“, se arată într-un comunicat de presă al Teatrului Sică Alexandrescu.

Stagiune plină de evenimente

Prima dintre noutăţile stagiunii este o premieră în luna noiembrie, ce poartă semnătura mnătura regizorului Claudiu Goga. Va urma apoi, cea de-a XXVII-a ediţie a mult aşteptatului Festival de Dramaturgie Contemporană, organizat de către Teatrul „Sică Alexandrescu”. Totodată, toamna teatrală înseamnă pentru trupa TSA şi participarea la o serie de festivaluri importante. Este o dovadă că spectacolele teatrului braşovean sunt apreciate de către specialişti şi lumea teatrală. Aşadar, vom fi prezenţi la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti, Festivalul Zile si Nopţi de Teatru la Brăila (organizat de Teatrul „Maria Filotti”), FESTin pe Bulevard (organizat de Teatrul „Nottara”).

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite