Spărgător prins în flagrant de agenţii de pază când dădea lovitura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au început urmărirea penală în cazul lui Ionuţ Adelin Rusu, acuzat de furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, duminică noapte, la ora 3.45, individul a spart geamul uşii de acces la un magazin de pe Bdul Victoriei din municipiul Braşov, cu o piatră, după care s-a strecurat în interiorul acestuia, de unde a luat un telefon mobil pe care l-a introdus în buzunarul stâng al pantalonilor. De asemenea, a vrut să mai sustragă un alt telefon mobil marca Nokia Lumia 640, pe care l-a deteriorat, cauzând un prejudiciu în sumă de aproximativ 3000 de lei.

„În urma spargerii geamului uşii de acces în societate s-a declanşat sistemul de alarmă al acesteia, la faţa locului sosind doi agenţi de pază, aceştia găsindu-l pe inculpat în interiorul magazinului, prinzându-l şi predându-l lucrătorilor de poliţie sosiţi la faţa locului. Inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă, fiind emis mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 07.02.2016”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, procuror Alina Comăniţă

Cercetările în cauză au fost efectuate de către poliţiştii Secţiei 3, sub supravegherea procurorului de caz.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite