Primăria va repara vechiul pasaj Fartec. Investiţia se ridică la 8,5 milioane de lei
0Vechiul pasaj are 250 de metri lungime şi o lăţime de 12 metri. A fost construit în 1971, dar acuul este cam şubred. Primăria a decis să îl repare şi lansat licitaţia pentru căutarea unui constructor.
O expertiză a arătat că una dintre grinzile pasajului este serios fisurată, betonul a început să cadă de pe armături, care sunt ruginite, apa se infiltrează în placa de beton, iar stâlpii de susţinere au, la rândul lor, fisuri verticale. Infrastructura de peste 40 de ani nu are dotări anticutremur aşa cum cer acum normele legale. Lucrările la reabilitarea pasajului vechi vor dura doi ani.
„Pasajul de pe B-dul Griviţei este unul destul de tranzitat şi face legătura cu şoseaua ocolitoare şi drumul spre Târgu-Mureş. Este foarte important să ne asigurăm că se circulă în condiţii de siguranţă, astfel că, ţinând cont că pasajul a fost dublat, acum, putem să ne apucăm de reparaţii capitale la pasajul vechi fără să perturbăm circulaţia. Având în vedere importanţa acestui pasaj pentru traficul din zona de Nord a oraşului, vom fi foarte atenţi ca firma care a câştigat licitaţia să respecte nu doar standardele de calitate, ci şi graficul de timp“, a explicat primarul George Scripcaru, citat de newsbv.ro.