Pensiunile şi magazinele din Bran au fost controlate de poliţişti. S-au dat amenzi de 44.500 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au descoperit că uneori casa de marcat era obiect de decor. FOTOArhivă.
Poliţiştii au descoperit că uneori casa de marcat era obiect de decor. FOTOArhivă.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au luat la purecat pensiunile şi magazinele din Bran. Neregulile nu au întârziat să apară, astfel că pe lângă amenzi usturătoare, un administrator de firmă s-a ales cu dosar penal pentru evaziune fiscală.

Poliţiştii au verificat agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse alimentare şi artizanale, precum şi pe cei care au ca principal obiect de activitate declarat ,,cazare şi alimentaţie publică “.

Poliţiştii au verificat 57 persoane fizice şi juridice şi au aplicat 12 amenzi în valoare totală de 44.500 lei.  Au fost constatate încălcări ale prevederilor OUG 28/1999, Legii 12/1990 şi Legii 8/1996, respectiv neînregistrarea veniturilor pe casa de marcat fiscalizată, neafişarea preţurilor aferente produselor expuse la vânzare şi difuzarea muzicii în mediul ambiental, fără a deţine autorizaţii emise de organismele abilitate.

Poliţiştii au întocmit şi un dosar penal,sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscal şi au indisponibilizat suma de 1.200 lei, întrucât reprezentanţii unei societăţi comerciale sunt bănuiţi că ar fi omis în parte evidenţierea în acte a operaţiunilor comerciale efectuate în cursul anului 2016.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite