Parcul de sub Tâmpa a fost refăcut cu ajutorul voluntarilor
0Centrul de Voluntariat Braşov a organizat, în 2 septembrie 2016, o acţiune de refacere a parcului de sub Tâmpa, inaugurat în august 2014. Parcul este destinat activităţilor ecologice prin educaţie nonformală şi este amenajat în zona verde de lângă sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Braşov.
La activitate au participat 30 de voluntari, angajaţi la o companie multinaţională din Braşov, cunoscută pentru implicare în activităţi de voluntariat. Voluntarii au fost împărţiti pe echipe şi au participat la diverse activităţi: refacerea indicatoarelor, curaţirea rigolei, montarea unor elemente noi, vopsirea meselor şi a băncilor, pictarea unor elemente din flora şi fauna rezervaţiei Tâmpa, refacerea grădinei suspendate. Un număr de 20 de copii au participat la atelierele creative şi au confecţionat obiecte care au fost amplasate în parc.
„Este incredibil cum într-o singură zi poţi transforma un spaţiu din Braşov. Această activitate a fost extrem de necesară, deoarece parcul, pe care l-am amenajat acum 2 ani împreună cu voluntarii, a fost degradat prin activităţi de vandalism, iar unele elemente s-au deteriorat din cauza fenomenelor naturale. Apreciem în mod deosebit implicarea voluntarilor care au fost extrem de responsabili şi inovativi, venind cu idei şi soluţii noi de renovare a parcului. Ne dorim să mai lucrăm cu acest grup de voluntari care au demonstrat seriozitate, entuziasm şi solidaritate. Sper ca acest model de implicare să devină o normalitate în oraşul nostru” a declarat Laura Istrate, coordonatorul activităţii.
În viitor, Centrul de Voluntariat Braşov împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Braşov, vor continua să vegheze la păstrarea acestui spaţiu într-o stare adecvată, să instaleze elemente inedite pentru a reprezenta un punct de atracţie pentru cei care vor să desfăşoare activităţi de educaţie ecologică pentru copii sau de relaxare pentru braşoveni şi turişti.
Materialele necesare pentru refacerea parcului au fost oferite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Braşov, Centrul de Voluntariat Braşov şi compania multinaţională implicată în activitate- Siemens, echipa Corporate Technology.