Parc special creat pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul se deschide astăzi. FOTOmytex.ro
Parcul se deschide astăzi. FOTOmytex.ro

Asociaţia „Copiii de Cristal“ inaugurează astăzi Parcului Stop Discrimănării, un spaţiu de joacă în aer liber, unde vor putea fi organizate activităţi între copii şi tineri cu dizabilităţi şi copii şi tineri fără probleme medicale.

Parcul a fost amenajat în zona Bulevardului Ştefan cel Mare, nr. 2A, lângă Biserica Romano-Catolică Sfânta Cruce Astra.  „Un astfel de loc reprezintă un pas înainte spre integrarea firească în comunitate pentru persoanele cu nevoi speciale, care vor putea astfel să participe la activităţi sportive şi recreative, spontane sau organizate de ONG-uri din Braşov. Scopul proiectului este de creştere a toleranţei faţă de persoanele cu nevoi speciale din municipiul Braşov. Beneficiari nu vor fi, bineînţeles, doar copiii şi tinerii cu autism, ci toţi cei care doresc să se joace şi să se distreze fără prejudecăţi, lăsând discriminarea la o parte. Joaca e o activitate specifică tuturor copiilor, indiferent de nivelul de dezvoltare sau afecţiunile de care suferă, deci e firesc să existe un loc unde toţi copiii şi tinerii cu dizabilităţi să poată beneficia de aceste activităţi în aer liber“, a declarat Gabriela Plopeanu, preşedintele Asociaţiei „Copiii de Cristal“, iniţiatorul proiectului Parcul Stop Discriminării.

Pentru a realiza parcul, a fost înscris proiectul în cadrul Braşov Heroes 2014, o iniţiativă a Fundaţiei Comunitare Braşov, eveniment de atragere de fonduri. Comunitatea braşoveană a răspuns prompt şi s-au strâns astfel 2.750 de lei.

În acest moment, Parcul Stop Discriminării beneficiază de un teren de baschet, panouri cu informaţie detaliată despre autism şi despre cum se interacţionează cu persoanele care suferă de TSA şi urmează să fie dotat corespunzător pentru persoanele cu dizabilităţi, prin colaborarea cu Primăria. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite