Oktoberfest, cel mai mare festival de bere din România, vine la Braşov cu multe surprize

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul trecut, 250.000 de oameni au venit la Oktoberfst. FOTOAdevărul.
Anul trecut, 250.000 de oameni au venit la Oktoberfst. FOTOAdevărul.

Anul acesta cortul va fi unul cu etaj, se va bea bere la litru ca în Germania şi vor fi multe concursuri trăsnite. Festivalul este între 4 şi 14 septembrie, dar turiştii trebuie să se grăbească dacă vor să mai găsească un loc de cazare.

În premieră absolută pentru România, cortul Oktoberfest va fi dotat cu balcoane din lemn unde vor fi amplasate lojele. Decojitul şi scuipatul seminţelor este strict interzis! Se acceptă doar alunele. Vorba ceea: „Berea fără alune, e ca ţuica fără prune”. Vor fi şi halbe de bere la litru exact ca în Germania

O altă premieră va fi concertul de lodlere, vocalize tipic bavareze, celebrele iolalarihu.  Herr Schurly, cel mai marefan Oktoberfest vine la Braşov. Este austriac, iar casa lui este un muzeu dedicat  Oktoberfest-ului. Nu a lipsit de la nici o ediţie de la Munchen, din 1986, iar acum vine la Braşov. Festivalul va avea şi o mascotă. Unchiul Hans va avea 2,5 metri şi din 25 august poate fi văzut în Piaţa Sfatului.

Paradă cu căruţe şi care alegorice

Joi 4 septembrie, de la ora 16.00, mare paradă mare pe traseul: Primarie –Bulevardul N Iorga- Sens giratoriu Aro – Mureşenilor, Poarta Schei – Liceul Sportiv. Vor defila 10 căruţe şi care alegorice cu butoaie cu bere, bavarezi şi bavareze, tirolezi şi tiroleze.

Tot anul acesta va fi lansat şi lanţul uman cu halbe din mână în mână. Sâmbătă 13 septembrie va porni de la Berăria Ciucaş de pe Postăvarului, până la cortul de la Liceul Sportiv. Halbele vor fi date din mână în mână printr-un lanţ uman impresionant. Şi ca lungime şi ca îndemânare!

Dacă până acum s-a organizat concursul Miss Oktoberfest, care nu va lipsi nici în acesta an, o premieră este alegerea regelui festivalului. Duminică 14 septembrie, la spartul târgului, regii de o seară se vor bate în finală. Numai unul va fi Regele Oktoberfest 2014! Pentru a câştiga coroana butoiului cu bere va trebui să bea cu ştaif şi să mânuiască şi cuvintele dibaci, nu doar halba! Declaraţii de dragoste înspumate, creativitate de malţ cu aromă de hamei.

Recordurile anului 2013- 250.000 de vizitatori

Oktoberfest-ul din 2013 deţine toate recordurile: 250.000 de vizitatori, peste 1.000 de hectolitri de bere consumaţi şi peste 3 tone şi jumătate de mici savuraţi de braşoveni şi turişti. S-au mai consumat două tone de cârnaţi bavareţi, 3.000 de porţii de coaste şi peste 3 tone de cartofi.

Cel mai important, spun organizatorii, Braşovul a avut de câştigat pe mai multe planuri. „Am avut foarte mulţi turişti şi din străinătate, şi din ţară, la aceasta editie şi s-a văzut în gradul de ocupare a hotelurilor, a pensiunilor. Am avut foarte multe firme care au participat ca invitaţi la acest eveniment", a declarat Werner Braun, preşedintele Clubului Economic German.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite