Nu se modifică tarifele la transportul pe cablu în Poiana Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Edilii braşoveni au anunţat că nu se vor modifica tarifele la transportul pe cablu în acestă iarnă, în staţiunea Poiana Braşov.

La şedinţa Consiliului Local Braşov, care va avea loc astăyi, figurayă un poriect de hotărâre prin care se va decide ca tarifele percepute la transportul pe cablu în Poiana Braşov să fie menţinute la nivelul celor din iarna trecută. 

Conform referatului de specialitate, prezentat aleşilor locali, ultima majorare a tarifelor la transportul pe cablu în Poiana Braşov a avut loc în 2013, avându-se în vedere rata inflaţiei. 

Astfel, în sezonul acesta, ca de altfel în ultimii trei ani, pentru o urcare simplă cu telecabina biletul tip cartelă va costa 20 de lei pentru adulţi, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, 10 lei. O urcare şi o coborâre cu telecabina va costa 35 de lei pentru adulţi, (preţul fiind majorat în 2013 cu 5 lei), şi 17 lei pentru copii, iar o coborâre, 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.

În cayul telecabinelor, telescaunelor, telegondolelor şi teleschiurilor, preţul cartelelor este în funcţie de numărul de puncte. Astfel, preţul pentru o cartelă cu şase puncte costul este de 30 de lei pentru adulţi, 15 lei pentru copii, cu 10 puncte, 40 de lei pentru adulţi şi 25 pentru copii, cu 20 de puncte, 70 de lei pentru adulţi (o scumpire de 5 lei anul trecut) şi 40 de lei pentru copii, cu 30 de puncte 100 de lei pentru adulţi, şi 55 de lei pentru copii. O cartelă cu 60 de puncte va avea, şi în acest nou sezon de iarnă, preţul de 180 de lei pentru adulţi şi 100 de lei pentru copii, de 80 de puncte 210 de lei pentru adulţi şi 125 de lei pentru copii, de 120 de puncte, 310 de lei pentru adulţi şi 170 de lei pentru copii, de 180 de puncte 420 de lei pentru adulţi (faţă de 400 de lei) şi 225 lei pentru copii, iar pentru o cartelă de 240 de puncte preţul va fi de 530 lei pentru adulţi şi 290 de lei pentru copii.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite