Lipiţanii de la Sâmbăta de Jos au devenit campioni naţionali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Herghelia de la Sâmbăta de Jos, cea mai mare din România a obţinut şapte medalii la Campionatele naţionale de atelaje cu doi cai, tocmai încheiate la Bistriţa.

În competiţie au fost înscrise 12 atelaje din toată România care au avut de trecut trei probe: prezentare şi dresaj, maraton şi obstacole. „Am participat la acest concurs cu două atelaje, iar din cele 12 cupe puse la bătaie, 7 ne-au revenit nouă. Am obţinut primul loc cu Rakoczi Gergo. Am participat şi la etapa naţională de la Târgu Mureş, iar acum ne pregătim pentru un concurs ce se va desfăşura în Ungaria în luna august“, a declarat pentru fagarasexpres.ro Cosmin Drăgan, directorul Hergheliei de la Sâmbăta de Sus.

Cea mai mare herghelie din România

Herghelia de la Sâmbăta de Jos este situată la 12 kilometri de Sâmbăta de Sus. Este una dintre cele mai vechi din Europa. Înfiinţată în anul 1874, a funcţionat aici până la începutul Primului Război Mondial, când caii au fost transferaţi într-o localitate din Ungaria. La 18 octombrie 1920 a fost înfiinţată herghelia Făgăraş, redenumită apoi herghelia de la Sâmbăta de Jos, cu un efectiv de 22 de exemplare.

În prezent, cea mai mare herghelie din România are 260 de lipiţani. În apropiere poate fi admirat şi Palatul Brunkenthal, care datează din secolul al XVIII-lea. Clădirea urmează să fie transformată în „Muzeul calului lipiţan".

Caii lipiţani proveniţi din Herghelia de la Sâmbăta au ajuns în ultimii ani în aproape toate ţările europene şi uneori au trecut chiar Oceanul. Inteligenţa Lipiţanului, frumuseţea şi aspectul exterior, eleganţa mersului, culoarea lui caracteristică, dar şi aptitudinile de tras la atelaj fac din această rasă una dintre cele mai importante şi apreciate rase din România.

Creşterea cailor, o adevărată ştiinţă

Dacă în trecut, creşterea cailor este considerată o artă, îngrijitorii de la Sâmbăta spun că, astăzi, nu este altceva decât o ştiinţă foarte exactă. Rasa Lipiţan a fost creată în urmă cu patru secole, iar la noi în ţară a fost adusă în urmă cu opt decenii.

Menţinerea purităţii acesei rase de-a lungul timpului s-a datorat în primul rând creşterii pe bază de linii de sânge. Inteligenţa Lipiţanului, frumuseţea şi aspectul exterior, eleganţa mersului, culoarea lui caracteristică, dar şi aptitudinile de tras la atelaj fac din această rasă una dintre cele mai importante şi apreciate din România.

Culoarea dominant a unui lipiţan este vânătă, dar există cai negri, murgi sau roibi. Temperamentul lor este foarte activ, dar blând, inteligent, docil, supus la comenzi, viguros şi elegant. Are articulaţii solide, o talie medie de 157 cm, piept puternic şi larg.

Spectacole pentru turişti

Mii de braşoveni, dar şi turişti din ţară şi străinătate vizitează, anual, herghelia de la Sâmbăta de Jos. Aici pot fi văzuţi cai din toate cele opt familii ale rasei lipiţane: Neapolitano, Conversano, Tulipan, Pluto, Favory, Siglavy Capriola, Maestoso şi Incitato (aceasta din urmă fiind cel mai recent introdusă în herghelia de la Sâmbăta). Herghelia se vizitează de miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 16.00. Biletul de intrare costă opt lei de persoană. La cererea turiştilor se pot face şi demonstraţii de dresaj şi spectacole ecvestre. Tariful pentru un astfel de show este 1.550 de lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite