Jazz & Blues Festival vine în weekend la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul se va desfăşura la Teatrul Sică Alexandrescu. FOTOArhivă.
Festivalul se va desfăşura la Teatrul Sică Alexandrescu. FOTOArhivă.

În perioada 10 - 12 decembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, va avea loc cea de-a treia ediţie a festivalului Braşov Jazz & Blues Festival.

Pe parcursul celor trei zile ale festivalului vor avea loc nouă concerte, cu artişti din România, Serbia, Grecia, Germania, Ungaria, Italia, Argentina şi S.U.A. Trei dintre formaţii, Micatone (Germania), Soundsville (Italia/Germania) şi Duke Robillard Band (SUA), concertează în premieră în România. Pe lângă spectacolele de gală de la Teatrul Sică Alexandrescu, vor mai fi li alte manifestări în oraş. „Vor fi şi workshop-uri, dar şi spectacole în câteva locaţii din oraş. De asemenea, vor fi distribuite CD-uri cu înregistrări de la spectacolele din ani trecuţi“, a precizat Marius Vâlsănescu, reprezentantul Asociaţiei Fanzin.

Biletele se pot achiziţiona on-line de pe www.biletebrasov.ro sau de la casa de a Teatrului Sică Alexandrescu şi de la Librăria Şt.O. Iosif. Un bilet costă costă 85 de lei pe seara. S-au pus în vânzare şi 100 de abonamente cu 190 de lei pentru toate cele trei seri de concerte.

Programul festivalului

Joi, 10 decembrie, ora 19:00

Sebastian Spanache Trio (România)

EYOT (Serbia)

Nicolas Simion Quartet (România-Austria, SUA, Grecia, Germania)

Vineri, 11 decembrie, ora 19:00

Mariano Castro & Berti Barbera (Argentina/România)

Javra (România)

Micatone (Germania)

Sâmbătă, 12 decembrie, ora 19:00

Sonny and His Wild Cow (Ungaria)

Trio Soundsville: Alberto Marsico (Italia), Gio Rossi (Italia), Lars Kutschke (Germania)

Duke Robillard Band (SUA)

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite