Falşi inspectori ANAF, trimişi în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov i-au trimis în judecată pe Ilie Drăghici, aflat în arest preventiv, şi pe Gabriel Mihai Constantin.

ei doi sunt acuzaţi de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, respectiv de complicitate la înşelăciune şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.

Potrivit procurorilor, cei doi inculpaţi mergeau la diverşi agenţi economici pe care îi induceau în eroare, prezentându-se drept inspectori ANAF, după care efectuau „controale” pe linie fiscală şi, sub pretextul că găsesc presupuse nereguli, solicitau bani pentru a nu le da amenzi.

˘Inculpatul Constantin Gabriel Mihai se prezenta ca inspector ANAF şi efectua controlul documentelor contabile, în timp ce inculpatul Drăghici Ilie, îi asigura complicitatea morală şi materială, însoţindu-l şi abordând o anumită atitudine profesională care crea convingerea gestionarilor controlaţi că şi el este inspector ANAF. În timpul presupuselor controale inculpatul Constantin Gabriel Mihai cerea gestionarilor documentele contabile, le examina după care emitea concluzia că a constatat unele nereguli. În continuare, inculpatul Constantin Gabriel Mihai cerea să vorbească telefonic cu administratorii unităţilor comerciale controlate cărora le expunea situaţia mincinoasă că este inspector ANAF şi că a efectuat un control al firmei, după care fie le pretindea sume de bani pentru a nu aplica amenzi – într-un caz fiindu-le remisă suma de 500 de lei de către gestionara firmei pretins controlate, fie le cerea să se întâlnească pentru a ajunge la o înţelegere”, precizează procurorul Cristina Mureşan, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite