Eroii din 15 Noiembrie 1987 au fost comemoraţi la Braşov în mijlocul băii de mulţime a politicienilor. Traian Băsescu, luat la rost de participanţii la miting

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu a participat la mitingul de la Braşov FOTO Simona Suciu
Traian Băsescu a participat la mitingul de la Braşov FOTO Simona Suciu

Comemorarea muncitorilor care au pierit în Revolta de la 15 Noiembrie 1987, mişcare care a aprins scânteia Revoluţiei din 1989, a avut loc la troiţa din faţa Spitalului Judeţean Braşov, unde s-a cântat „Deşteaptă-te, Române!“ acum 29 de ani. Evenimentul, care este unul solemn, a fost pentru poticieni un bun prilej să facă o bate de mulţime.

Dacă la comemorarea de la Braşov participă an de an cei care au pătimit în 1987, braşoveni simpli, dar şi autorităţile locale, anul acesta au fost prezenţi candidaţi de la toate partidele politice care vor să ajungă în Parlament în urma alegerilor din decembrie.

Reprezentanţi de la toate partidele politice au depus coroane de flori, după ce în anii trecuţi nici nu participau la ceremonie. Cu toţii au făcut o baie de mulţime care i-a surprins şi pe unii luptători.

„Mă bucur că este o prezenţă aşa de numerosă. Sperăm că nu au venit că e campanie electorală. În rest văd aceleaşi figuri, aceeaşi oameni care vin an de an. 15 Noiembrie 1987 înseamnă mult pentru mine, înseamnă 29 de ani de când am avut un curaj nebunesc să ieşim în stradă să vorbim deschis. Să spune ce ne doare şi să cerem drepturile pe care le meritam“, a declarat Florin Postolachi, membru al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987.

Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Deţinuţilor Politic din România, prezent la eveniment a criticat faptul că România nu îşi cinsteşte eroii aşa cum ar trebui. „Nu sunt de acord cu oamenii care vor să diminueze meritele celor care au luptat pentru ţară. Ce s-a întâmplat în 15 Noiembrie 1987 la Braşov a fost un act de curaj. Este mare păcat că suntem o ţară plină de eroi, dar nu ştim ce să facemcu ei. Aşl fi vrut să văd aici tinerii, elevii de la şcoli care ar fi avut ceva de învăţat despre dragostea de ţară şi care poate nu ar mai pleca să culoeagă căpşunile altora.Tinerii de azi au la dispoziţie mijloace democratice pentru a se face auziţi, nu sunt nevoiţi să pună mâna pe armă cum am făcut noi“, a spus Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Deţinuţilor Politic.

Comemorare 15 Noiembrie

Băsescu, luat în întrebări de braşoveni

Braşovenii l-au luat la întrebări şi pe fostul preşedinte Traian Băsescu, prezent la eveniment, şi i-au cerut să-i sprijine pe tineri. „Eu am avut Cucul ăsta cu tinerii. De la Roberta Anastase şi până la primarul vostru Scripcaru sau Vâlcov de la Slatina care e legat acum. Jumătate reuşesc, jumătate nu. Am învăţat însă un lucru extraordinar acum la bătrâneţe. Politica este şi o experienţă de viaţă. Dacă stai în Parlament şi votezi legile alea fără înţelegi nimic, atunci este clar că ies proaste. Am activităţi în Braşov şi să vii pe 15 Noiembrie în Braşov şi să nu fii la acest moment de comerare, nu merge. După cum este menţionat în raportul de condamnarea a comunismului, 15 Noiembrie 1987 este considerat a fi scânteia Revoluţiei. Aici la Braşov s-a cerut pur şi simplu «Jos Comunismul!»“, a spus Traian Băsescu în mulţime.

Traian Băsescu a comentat şi zvonul potrivit căruia noul preşedinte al Republicii Moldova ar vrea să îi retragă cetăţenia moldoveană. „Nu mi-a teamă că o să pierd cetăţenia, o să-l dau în judecată. Dodon a pierdut cu mine deja la Curtea Constituţională. Ce hotăreşte un popor aia merită, şi poporul, şi cel ales. Nu putem spune că nu merită. Eu am susţinut-o pe Maia Sandu şi îmi pare rău că nu a câştigat“, a spus Traian Băsescu la Braşov.

Comemorare 15 Noiembrie

Prima revoltă anticomunistă

Prin revolta anticomunistă de la Braşov, Romania a arătat întregii lumi că este pregatită să înlăture regimul şi să-şi redobândească demnitatea furată. Revolta s-a declanşat la Întreprinderea de Autocamioane Braşov (Steagu Roşu), printr-o grevă începută în data de 14 noiembrie, noaptea, la schimbul III, şi continuată a doua zi dimineaţă cu un marş până în centrul oraşului, în faţa Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român, actual Prefectură.

Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de către mulţimea adunată. Portretul dictatorului Ceauşescu a fost doborât de pe frontispiciul clădirii şi incendiat. A urmat intervenţia brutală a trupelor speciale de securitate, arestările, torturile.

După ce iniţial se anunţase pedeapsa capitală pentru muncitorii arestaţi, sub presiunea opiniei publice mondiale, comuniştii au revenit asupra hotarârii lor, deportând, în urma unui proces înscenat, 61 de muncitori şi schimbând locurile de muncă ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate şi anchetate în sediile Miliţiei şi Securităţii din Braşov şi Bucureşti.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite