DNA Braşov cere arestarea lui Remus Truică în dosarul retrocedărilor ilegale. Au apărut noi acuzaţii la adresa omului de afaceri
0DNA Braşov a decis să ceară Curţii de ApelBraşov înlocuirea măsurii de arest la domiciliu cu cea a arestului preventiv în cazul omului de afaceri Remus Truică, cercetat în dosarul retrocedărilor ilegale.
Dosarul în care se cere arestarea lui Remus Truică vizează retrocedarea ilegală a 47 de hectare de pădure situată în localitatea Snagov, dar şi retrocedarea nelegală a Fermei Băneasa. „ La data de 3 martie 2016, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov au înaintat Curţii de Apel Braşov referatul cu propunere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive a inculpatului Remus Truică“, se arată în comunicarul procurorilor.
Potrivit procurorilor se cere arestarea preventivă deoarece există indicii că Remus Truică ar fi săvârşit şi alte infracţiuni faţă de cele de care a fost acuzat iniţial.
„În referatul de propunere a înlocuirii măsurii procurorilor s-a reţinut faptul că, de la momentul la care s-a dispus ultima prelungire a măsurii arestului la domiciliu, respectiv data de 02 februarie 2016, au fost administrate o serie de probe care au condus organul de urmărire penală la constatarea existenţei şi a altor infracţiuni faţă de cele sus menţionate, care au fost reţinute în sarcina inculpatului. Ca urmare a acestui fapt, la data de 02 martie 2016 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Truică Remus pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor“, se mai arată în comunicatul procurorilor.
Remus Truică este acuzat acum de constituire de grup infracţional, trafic de influenţă, spalare de bani, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită.
Dosar cu prejudiciu de 136 de milioane de euro
În dosarul privind retrocedarea ilegală a terenului de 47 de hectare din Pădurea Snagov, alături de Remus Truică mai sunt acuzaţi Prinţul Paul al României, avocatul Robert Roşu, Dan Andronic, Claudiu Mateescu, Marius Marcovici, fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, şi Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole. Potrivit procurorilor anticorupţie, începând din anul 2006, Prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional, o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica. Prejudiciul în acest dosar este unul uriaş de 136 de milioane de euro.