Dansul contemporan urcă pe scenă la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Cultural German organizează Zilele Dansului Contemporan la Braşov, o manifestare dedicată dansului contemporan, aflată la prima ediţie. Evenimentul va avea loc în perioada 26-29 octombrie 2017 la Centrul Reduta în Braşov.

Dansul contemporan este o formă de manifestare care este orientată mai mult spre simplificare şi mai puţin pe estetică. El este deseori categorisit ca greu de înţeles, dar se străduieşte să ajungă la esenţă ca o statuie a lui Brâncuşi. Festivalul presupune trei spectacole de dans şi un workshop dedicat amatorilor. Intrarea este liberă la toate aceste evenimente.

„Deleted Scenes“ (Scene şterse) este un spectacol produs în Germania, care vine în premieră în Braşov şi România. Spectacolul este regizat de Sergiu Matiş, un român care s-a mutat în Germania în 1999. În aceste spectacol el urmăreşte să pună într-o arhivă dansuri nedansate, obiceiuri pierdute şi ritmuri adânci provenite dintr-o apă întunecată. Scena este locul de exprimare acestor falsificări ale realităţii.

„2 femei contemporane“ este un spectacol feminist despre condiţia femeii în societatea actuală. Autoarea Ioana Marchidan propune ideea că de-a lungul istoriei nu s-au schimbat extrem de multe lucruri în ceea ce priveşte statutul, condiţia, prezenţa în funcţii de conducere a femeii, divizarea socială şi impactul asupra noastră. Este un spectacol care propune cu umor şi seriozitate o perspectivă asupra acestor problematici .

„Counterbody“ este un spectacol de dans, instalaţie şi muzică în care toate elementele pot fi privite ca particule în mişcare permanentă. Conform coregrafei Simona Deaconescu, spectacolul caută un corp nou care funcţionează pe principiul contradicţiilor, o combinaţie tensionată de fragilitate şi super putere.

Program perform(d)ance

2 femei contemporane, 26 oct, ora 19, Centrul Cultural Reduta
Autor/coregraf: Ioana Marchidan
Cu: Ioana Marchidan şi Flavia Giurgiu

Deleted Scenes, 28 oct, ora 19.00, Centrul Cultural Reduta

Realizator: Sergiu Matis
Cu: Martin Hansen, Diletta Sperman, Sergiu Matis

Counterbody, 29 oct, ora 19, Centrul Cultural Reduta

Dramaturgia şi suportul curatorial: Olivia Niţiş
Coregrafia: Simona Deaconescu
Cu: Alexandra Bălăşoiu, Andreea Belu, Corina Tătărău, Denis Bolborea, George Alexandru Pleşca, Georgeta Corca, Marian „Franke” Octavian şi Simona Dabija

Workshop, Totul pentru endorfine, 28-29 oct, 10.30-13.30, Centrul Cultural Reduta Cu: Mihaela Dancs

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite