Consiliul Judeţean Braşov are un nou administrator public
0Noul administrator public al Consiliului Judeţean Braşov este Daniel Gligoraş. El a ocupat acest post în urma unui concurs organizat la începutul lunii octombrie, fiind angajat în baza unui contract de management încheiat pe perioada mandatului preşedintelui.
Originar din comuna Holbav, Daniel Gligoraş a absolvit în anul 2009 Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii „Transilvania” Braşov, iar cinci ani mai târziu a obţinut titlul de Doctor Inginer în Silvicultură, la aceeaşi universitate.
În intervalul 2009-2015, a lucrat ca expert teritorial în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, fiind ofiţer de monitorizare pe programele Phare 2005, 2006 şi POR 2007-2013. În ultimul an, Daniel Gligoraş a profesat în Germania.
Potrivit contractului de management, administratorul public se va ocupa de coordonarea şi urmărirea derulării programelor guvernamentale de finanţare a lucrărilor de infrastructură de interes judeţean, precum şi de gestionarea proiectelor cu fonduri nerambursabile.
Gligoraş îi ia locul lui Radu Ispas, cercetat de procurorii DNA într-un dosar de corupţie în care este implicat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.