Concert extraordinar la Biserica Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corul Lutheránia cunoscut în toată lumea va susţine un concert extraordinar duminică la Biserica Neagră. Biletele costă 20 de lei.

Considerată de mulţi cea mai complexă lucrare vocal-simfonică alături de Missa solemnis a lui Beethoven, "Misa în si minor" de Johann Sebastian Bach, va putea fi ascultată duminică, 21 mai, ora 17.00 la Biserica Neagră. Va concerta corul Lutheránia din Budapesta, Ungaria, alături de Orchestra de Cameră Budapest, sub bagheta dirijorului Salamon Kamp. Costul unui bilet este de 20 lei. Copii de până la şapte ani au intrarea gratuită.

Corul Lutheránia, fondat în anul 1904 de către Biserica Luterană Deák tér - scaun episcopal - din Budapesta, are ca principal scop promovarea şi interpretarea nepreţuitului patrimoniu muzical lăsat moştenire de Johann Sebastian Bach, ca şi comoară a muzicii religioase luterane.

Urmărind permanent ridicarea nivelului de performanţă artistică, corul a oferit, de-a lungul timpului, mulţi artişti maghiari, colaborând, totodată cu celebrităţi ale muzicii de operă şi instrumentişti de top. De cele mai multe ori concertele sale, care nu pot fi considerate doar nişte simple concerte, ci ritualuri sacre şi festive, umplu bisericile la capacitate maximă.

„În 2004, anul jubiliar al centenarului său, corul a primit Premiul Kölcsey şi a fost distins cu Ordinul Patrimoniului Maghiar, pentru întreaga sa activitate concertistică deosebită. Călătoriile corului în afara graniţelor ţării sunt ocazii rare şi excepţionale; de aceea prezenţa acestui cor în Biserica Neagră în anul jubiliar a 500 de ani de Reformă luterană, ne onorează“, se arată într-un comunicat de presă emis de Biserica Evanghelică.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite