Comerţul online, tema concursului de Ziua Protecţiei Consumatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor printr-o serie de evenimente organizate cu scopul de a readuce în atenţia publică importanţa cunoaşterii drepturilor de consumator.

Dacă profilul consumatorului activ, informat şi dispus să-şi apere drepturile va prevala ca model de comportament, societatea noastră va avea numai de câştigat.

În 15 martie 1962, John Fitzgerald Kennedy, preşedinte al Statelor Unite ale Americii, rostea în Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susţinând existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora: dreptul la securitate, la informare, dreptul de a fi ascultat şi de a alege liber produse şi servicii. Acest moment este punctul de referinţă al istoriei formelor organizate de protecţie a consumatorilor. 

„Concursul naţional «Alege! Este dreptul tău» are ca scop educarea şi conştientizarea tânărului consumator asupra drepturilor şi intereselor sale legitime. Acesta este organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a ajuns la ediţia a XVI –a. Concursul a fost gândit  cu scopul de a forma generaţii de consumatori conştiente de drepturile lor legitime. În momentul în care tinerii învaţă despre drepturile lor în calitate de consumatori, ei vor şti să aleagă dintre produsele şi serviciile de pe piaţă pe cele care corespund cel mai bine intereselor lor. Totodată ei vor invata  să sesizeze abuzurile operatorului economic şi vor şti să ceară calitate, refuzând să cumpere produse necorespunzătoare sau neetichetate corect”, a precizat comisarul şef regional de la Protecţia Consumatorului, Sorin Susanu.

În data de 12 marite 2016, Comisariatul Judeatean pentru Protectia Consumatorilor Brasov, împreuna cu Inspectoratul Şcolar Judeşean au organizat faza judeţeană a concursului naşional „Alege! Este dreptul tău’’.

Tema concursului din acest an este „Comerţul online” şi s-a adresat elevilor din clasele I-XI, împărţiţi pe categorii de vârstă, astfel: clasele I-III şi IV-VI cu proba de desene, clasele VII-VIII cu creaţie grafică şi clasele IX-XI test grilă şi eseu.

Elevii au primit diplome şi premii, după caz. Bibliografia pentru tema de anul acesta a fost compusă din Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii, Legea nr. 449 din 12 noiembrie 2003  privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii.

Menţionăm că desenele şi creaţia grafică câştigătoare a fiecărei categorii de vârstă participă la faza naţională iar elevii câştigători (locul I şi II) din categoria IX-XI participă la faza naţională a concursului „Alege! Este dreptul tău” ce se va desfăşura în tabăra Delfin –Năvodari în perioada 27.06-01.07.2016.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite