Cele mai periculoase insecte din România. Când muşcătura lor poate fi fatală

Cele mai periculoase insecte din România. Când muşcătura lor poate fi
fatală

Văduva Neagră este unul dintre cei mai periculoşi păianjeni din lume. FOTOaflaţi.ro

Muşcăturile de căpuşe, păianjeni, dar şi de ţânţari sau albine pot duce la boli grave sau pot provoca reacţii alergice care pot fi fatale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Muşcătura de căpuşă poate duce la boala Lyme, care dacă nu este tratată poate fi fatală. În cazul în care mergeţi la pădure trebuie să purtaţi haine deschise la culoare, să nu vă aşezaţi pe iarbă, iar când ajungaţi acasă să verificaţi dacă nu cumva aţi fost muşcaţi de căpuşe.

„Primul semn al infecţiei este de obicei o urticarie circulară care apare în 1-2 săptămâni de la înţepătură, dar poate apărea şi la 30 de zile după muşcătura căpuşei. Boala Lyme nu se transmite de la o persoană la alta, dar poate fi fatală dacă nu este tratată. Bacteria intră în sânge şi afectează articulaţiile, muşchii, inima şi sistemul nervos. Persoanele care au fost înţepate de căpuşă trebuie să îşi facă şi analizele medicale după ce căpuşa a fost scoasă şi un tratament profilactic cu antibiotice. Nu toate căpuşele sunt infectate, dar controlul la medic este obligatoriu în cazul în care aţi fost muşcaţi de o astfel de insectă“, spune medicul alergolog Ioana Cojocaru.

O altă insectă periculoasă este Văduva Neagră, care trăieşte şi în România. „Veninul acestui păianjen este toxic pentru organismul omului. Imediat după muşcătură apare un semn roşu pe piele care este foarte dureros şi se umflă. Persoana muşcată are ameţeli, stări de vomă şi probleme de respiraţie. De aceea trebuie mers de urgenţă la medic. La persoanele cu fond alergic muşcătura poate fi fatală. Cei mai sensibili sunt copiii şi persoanele în vârstă. Orice muşcătură de păianjen poate da reacţii alergice, nu doar muşcătura Văduvei Negre. Dacă v-a muşcat un păianjen şi vi se umflă foarte tare mâna sau piciorul este nevoie de un antialergic“, mai spune medicul.

Problemele cauzate de ţânţari, albine sau viespi

Deşi par inofensivi, ţânţarii pot transmite virusul West Nile care poate fi fatal, mai ales că nu există un tratament împotriva lui. „ Virusul West Nile se transmite prin muşcătura unui ţânţar care este infectat. Fiecare persoană reacţionează diferit în lupta cu acest virus. Sunt oameni în cazul cărora apar doar o febră uşoară şi simptome asemănătoare unei răceli obişnuite, care trec de la sine în câteva zile. Există şi persoane, cam 30% dintre cazurile întâlnite, în cazul cărora virusul dă dureri mari de cap, dureri musculare, greaţă, vărsături, epuizare. În acest caz este nevoie de spitalizare. Sunt şi cazuri extreme în care virusul duce la meningită sau encefalită, cazuri în care boala poate fi fatală. De aceea simptomele nu trebuie ignorate“, mai spune specilistul.

Înţepăturile de albine şi viespi pot fi foarte periculoase la persoanele alergice. „Înţepăturile de albine sau viespi sunt foarte dureroase, iar locul înţepăturii se umflă şi se înroşeşte. La persoanele alergice poate interveni însă rapid şocul anafilactic, cam la 15 minute de înţepătură. Dacă omul nu ajunge repede la medic, decesul poate surveni în 30 de minute. Trebuie să avem mare grijă la albine şi viespi, deoarece se aşează pe mâncare sau în paharele cu băuturi. Au fost cazuri în care pacienţii nu au observat acest lucru şi aproape au înghiţit insectele Au fost muşcaţi în cavitatea bucală, iar căile respiratorii s-au umflat rapid. Acest tip de muşcătură este foarte periculoasă, deoarece omul se poate sufoca, deşi nu este neapărat alergic la veninul de albină sau viespe“, mai spune alergologul.

 

citeste totul despre: