Braşovul se pregăteşte să redevină Oraşul din poveste. Va fi iluminat în alb şi argintiu. Bradul de 25 de metri a fost adus în Piaţa Sfatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bradul ce Crăciun a fost adus în Piaţa Sfatului. FOTOAndrei Paul
Bradul ce Crăciun a fost adus în Piaţa Sfatului. FOTOAndrei Paul

În această dimineaţa Regia Pădurilor Kronstadt a adus bradul de Crăciun în Piaţa Sfatului. El are o înălţime de 25 m, vârsta de 140 de ani şi provine din zona Timişul de Sus, de pe un teren proprietatea Municipiului Braşov. În următoarele zile acesta va fi împodobit cu zeci de mii de beculeţe şi mii de metri de ghirlande luminoase şi beteală.

Firma Flash Lighting, care se ocupă în fiecare an atât de iluminatul public din oraş, cât şi de ornamentele de sărbătoare, s-a asigurat că bradul va arăta bine nu numai noaptea, când este scăldat în lumina beculeţelor, ci şi ziua, când se văd doar globurile şi beteala. Culorile Crăciunului din acest an de la Braşov sunt albul cald şi argintiul, astfel că toate ornamentele folosite la împodobirea oraşului vor avea această culoare. 
 

Bradul din Piaţa Sfatului va fi împodobit cu aproximativ 1 km de şiruri şi conuri luminoase, care vor îmbrăca tulpina şi ramurile, iar la exterior vor fi montate 900 de metri de şiruri verticale cu 18.000 de becuri şi flashuri. Pe vârful crengilor va fi montată o spirală de 1.200 de metri de ţurţuri cu leduri, cu aproximativ 70.000 de luminiţe, precum şi şiruri de globuri roşii şi argintii şi beteală argintie. În vârf va fi aşezată o stea luminoasă de 1,5 metri. În faţa Bradului se va fi adus un urs gigantic din leduri şi un ren luminos.

,,Ca în fiecare an, dorim să le oferim braşovenilor şi turiştilor un oraş din poveste care va începe, conform tradiţiei, cu aprinderea luminilor de sărbători în data de 6 decembrie, când va fi deschis şi Târgul de Crăciun, din Piaţa Sfatului şi Michael Weiss. Îi aşteptăm pe toţi braşovenii, de Moş Nicolae, să aprindem împreună luminile sărbătorilor de iarnă la Braşov”, a declarat primarul George Scripcaru. 
 

Şi Casa Sfatului se îmbracă de sărbătoare

pe balustrade şi streaşină a început montarea ţurţurilor luminoşi, pe grilajele de la ferestre au fost montate steluţe luminoase, iar în balcon au fost amplasate 6 candelabre cu leduri. Cei nouă stâlpi de iluminat din Piaţa Sfatului au fost îmbrăcaţi în şiruri luminoase.
 

Piaţa Enescu va fi de asemenea un punct central al sărbătorilor de iarnă. Acolo va fi amenajat un orăşel al copiilor şi va fi amplasat un brad împodobit cu şiruri luminoase, ţurţuri şi globuri, iar piaţeta va fi traversată de şiraguri de ţurţuri din LED de care vor fi prinşi 6 reni luminoşi. De asemenea, gangul dintre Piaţa Sfatului şi Piaţa Enescu va fi iluminat cu şiruri de ţurţuri. 

Feeria de lumini continuă pe strada Republicii, care va fi acoperită cu un plafon luminos de 500 de m lungime şi 10 metri lăţime, iar la intrarea dinspre Modarom vor fi amplasaţi doi îngeraşi din leduri. O altă boltă luminoasă va fi montată şi pe strada Michael Weiss, asemănătoare celei de pe Republicii. 

Montarea ornamentelor pe stâlpii de iluminat din centrul vechi a început. Pe B-dul Eroilor, str. Mureşenilor, str. G. Bariţiu, Livada Poştei, str. N. Iorga vor fi montate 80 de modele dinamice cu steluţe, de 2,8 metri înălţime şi 1 metru lăţime, iar în Parcul Titulescu, în zona locului de joacă vor fi montate, de asemenea, modele luminoase.

Primarul George Scripcaru va aprinde iluminatul de sărbători în data de 6 decembrie, începând cu ora 17.00, când pe scena din Piaţa Sfatului vor urca colindătorii, iar evenimentul se va încheia cu un concert al Andrei. Odată cu aprinderea iluminatului festiv, în fiecare weekend, pe scena din Piaţa Sfatului vor urca colindătorii, care vor încânta braşovenii şi turiştii cu colindele lor.În perioada 21-23 decembrie, pe scena din Piaţa Sfatului, începând cu ora 18.00, Teatrul Arlechino, în parteneriat cu Teatrul Excelsior Bucureşti, va avea loc spectacolul Naşterea Ta, Doamne IIsuse!
 

În perioada 10-11 decembrie, în Piaţa Sfatului va veni, cu tirul cu luminiţe, Moş Crăciun de la Coca-Cola, pentru a împărţi cadouri copiilor. Copii se vor mai putea bucura şi de caruselul care va fi montat în Piaţa Sfatului, iar lângă brad, ca în fiecare an, va fi montată căsuţa cu Naşterea Domnului.

 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite