Braşovul este cel mai curat oraş din România, potrivit unui studiu realizat la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşovul este, potrivit unui studiu realizat de Storia.ro, cel mai curat din România. Trei cartiere din municipiu ocupă primele trei poziţii în clasamentul naţional.

Braşov, Oradea şi Sfântul Gheorghe sunt considerate cele mai curate oraşe din România, conform studiului Storia.ro realizat în colaborare cu agenţia de cercetare D&D Research. Studiul a analizat percepţia cetăţenilor asupra nivelului de curăţenie din oraşele şi cartierele în care locuiesc.

Clasamentul continuă cu oraşele Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Piteşti, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Serverin şi Târgu Mureş. Capitala ocupă poziţia 23 în clasamentul naţional general.

Ultimele locuri sunt ocupate de oraşele Reşiţa, Călăraşi şi Brăila. Printre oraşele ce au primit cele mai slabe notări din partea locuitorilor lor la capitolul curăţenie se mai numără şi Satu Mare, Focşani, Galaţi şi Alexandria, Zalău, Suceava şi Bacău.

Cartierele desemnate de români ca fiind cele mai curate sunt din Braşov: Avantgarden, Răcădău şi Centrul Civic ocupând primele trei poziţii. Topul este completat de cartierele Gruia şi Grigorescu (Cluj-Napoca), Aviaţiei şi Nicolae Grigorescu (Bucureşti), Andrei Mureşanu (Cluj-Napoca) şi Pajura (Bucureşti), potrivit Storia.ro. 

Cartierul Răcădău este potrivit unui studio realizat de aceeaşi companie şi locul unde se respiră cel mai curat aer din România.

Studiul se va desfăşura până la finele anului. Până în prezent, 199.621 de români au răspuns chestionarului propus de Storia.ro. Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al curăţeniei, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. 

Braşovul este lider în topul curăţeniei. FOTOStoria.ro
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite