Braşovul atrage un număr dublu de turişti comparativ cu Sibiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Rupea, una dintre bijuteriile Braşovului, „magnet” pentru turişti, după ce a fost renovată FOTO Adevărul
Cetatea Rupea, una dintre bijuteriile Braşovului, „magnet” pentru turişti, după ce a fost renovată FOTO Adevărul

Sosirile turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în Reiunea Centru au înregistrat o creştere cu 11,1% comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent.

Sosirile turiştilor români au reprezentat 77,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,8% din numărul total de sosiri. Sosirile în hoteluri deţin o pondere de 62,0% din totalul sosirilor.

Judeţul Braşov ocupă locul I în cadrul Regiunii Centruîn clasamentul judeţelor referitor la numărul de sosiri, având ponderea de 41,1%.

Pe locul al doilea este judeţul Sibiu (20,2%) urmat de Mureş (19,2%), Harghita (7,6%), Alba (7,0), Covasna (4,9%).

statistica turisti regiunea centru

Judeţul Braşov ocupă locul I în cadrul Regiunii Centru în clasamentul judeţelor, în privinţa numărului de înnoptări, cu pondere de 36,6%, urmat de Mureş (19,1%), Sibiu (16,3%), Covasna (11,7%), Harghita (10,0%), Alba (6,2%).
Durata medie a sejurului a fost de 2,0 zile (2,1 zile la turiştii români şi 2,0 zile la cei străini), mai mică decât cea din luna iunie 2015 (2,2 zile).

Statistici pentru judeţul Braşov

Capacitatea de cazare a structurilor de primire turistică a fost de 25.105 locuri, cu 6,5% mai mică decât în luna iunie 2015.
În totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, hotelurile au deţinut ponderea de 42,2%, pensiunile agroturistice 21,0%, pensiunile turistice 18,5%, vilele turistice 5,8%, cabane turistice 3,9%, hosteluri 3,5%,
moteluri 2,5%, campinguri 1,4% şi celelalte tipuri de structuri de primire 1,2%.
Unităţile de cazare clasificate cu 3 stele reprezintă 52,7% din capacitatea de cazare în funcţiune; urmate în ordine descrescătoare de cele cu 4 stele (20,9%), 2 stele (15,8%), o stea (5,7%), 5 stele (3,1%) şi neclasificate (1,8%).
Sosirile turiştilor au fost în număr de 93.338 persoane, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, înregistrând o creştere cu 14,0%.

Turiştii români au reprezentat 82,5% din numărul total de sosiri, în creştere faţă de luna iunie 2015 (75,1%). Numărul turiştilor români a crescut cu 25,1% comparativ cu luna iunie 2015, în timp ce numărul turiştilor
străini a scăzut cu 19,7%.

Sosirile în hoteluri deţin o pondere de 62,9%, cele în pensiuni turistice au reprezentat 13,5%, iar cele în
pensiuni agroturistice 10,7%. Turiştii au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de 3 stele (52,3%), apoi în ordine descrescătoare: 4 stele (27,9%), 2 stele (10,9%), 5 stele (5,8%), 1 stea (2,3%), neclasificate pe stele (0,8%).
Dintre turiştii străini care s-au cazat în judeţul Braşov, 69,7% sunt din Europa, 17,8% sunt din Asia, 9,9% sunt din America de Nord şi 2,6% sunt din alte zone sau din ţări nespecificate.

statistica turisti regiunea centru
Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite