Braşovul va fi al doilea oraş din ţară cu un dispecerat unic pentru urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Adrian Atomei, a anunţat că va include pe lista proiectelor care ar putea beneficia de finanţare europeană în ciclul bugetar 2014-2020 o cerere referitoare la înfiinţarea unui dispecerat integrat de urgenţă apelabil prin numărul 112, care să deservească întreg judeţul.

În prezent, un astfel de centru există la Mureş şi a fost finanţat tot de Uniunea Europeană. Dispeceratul va avea un sediu unde se vor reuşit toate autorităţile care acordă asistenţă de urgenţă de la Salvare şi SMURD la Poliţie, Jandarmerie şi Pompieri. Astfel va fi posibil un răspuns mult mai rapid la solicitările venite la 112.

„ În cadrul acestui serviciu ar urma să îşi desfăşoare activitatea atât operatorii care să le răspundă celor care sună la numărul 112, cât şi reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei, Ambulanţei sau Pom­pie­rilor şi a celorlalte instituţii ce pot fi apelate prin numărul unic de urgenţă. Aceste structuri vor avea la dispoziţie toate bazele de date necesare, precum şi un sistem de monitorizare prin GPS a echipajelor aflate în teren. Prin înfiinţarea unui astfel de dispecerat, informaţia nu se va mai «plimba» între instituţiile care intervin în astfel de situaţii, ci va fi «prelucrată» pe loc”, a declarat Atomei, citat de mytex.ro.

 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite