Braşovenii sunt aşteptaţi la maialul Junilor Curcani, o tradiţie reluată după 40 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima zi de Rusalii, Junii Curcani reiau, după 40 de ani, tradiţia organizării Maialului de Rusalii de pe Tâmpa (Şaua Tâmpei).

Maialul  junilor are semnificaţii  mai  adânci decât o petrecere câmpenească, pentru că păstrează anumite  elemente ale ritualurilor ancestrale specifice junilor. Astfel odată ajunşi în şaua Tâmpei, Junii joacă hora şi aruncă buzduganul,  apoi îşi aşează masa  la umbra brazilor sau sub  umbrare,  împreună cu oaspeţii, prietenii şi cu familiile lor. Toţi cei care ajung prin  zonă ca drumeţi,  turişti sau  invitaţi pot lua parte la petrecerea câmpenească care urmează după momentul horei hunilor, fiind invitaţi să participe la dansurile şi jocurile tradiţionale ale Şcheilor şi Braşovului. Petrecerea ţine până seara, când junii şi familiile lor se retrag la casele lor.  

Tradiţie unică în România şi în Europa

Tradiţia Junilor Braşovului este unică în România, la fel ca şi parada lor anuală din prima duminică de după Paşte. Junii simbolizează cetele de „flăcăi“ care erau luaţi din sânul familiei şi duşi pentru o perioadă la Pietrele lui Solomon, unde erau supuşi unui antrenament dur care să-i pregătească pentru apărarea cetăţii Braşovului. În fiecare an junii, însoţiţi de fanfară, şi călare pe cai îi salută pe braşoveni. În Piaţa Unirii înconjoară de trei ori statuia Eroului Necunoscut, iar apoi cele şapte grupuri de juni se încolonează într-o ordine devenită lege şi trec prin tot centrul Braşovului.  Cu toţii îi salută pe oamenii veniţi să-i vadă cu tradiţionalul „Hriston a Înviat“. După paradă junii şi braşovenii se aducă la o petrecere câmpenească la Pietrele lui Solomon.

Programul sărbătorii

11.00-18.00     Maialul de Rusalii al Junilor Curcani în Şaua Tâmpei;  
11.00-11.30     Hora Junilor şi aruncarea buzduganului
11 30 - 18 00 Petrecere câmpenească cu taraf şi bufet

Pe aceaşi temă:

Copiii sunt aşteptaţi la Jocmania

Regal Culinar la Bran

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite