Braşov: Ovidiu Ionescu este starostele vânătorilor braşoveni
0
A tras prima oară cu puşca la 10 ani, la majorat a devenit vânător adevărat, iar acum conduce Asociaţia Vânătorilor din Braşov.
Este profesor universitar la Facultatea de Silvicultură şi preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. A îndrăgit vânătoarea de când se ştie, mai ales că „a crescut cu puşca în casă". Tatăl său a lucrat ca tehnician silvic, iar bunicul său a fost şi el vânător. Ovidiu Ionescu şi-a petrecut copilăria într-o localitate din Ialomiţa, unde oamenii aveau culturi agricole până la liziera pădurii. „Acolo vânătoarea mistreţilor, de exemplu, este o necesitate, pentru că trebuie redus numărul lor pentru a nu distruge culturile agricole".
În privinţa „gustului" pentru vânătoare, ne-a spus că a luat parte la prima asemenea aventură pe când avea doar cinci ani. A tras prima oară cu arma pe la 10 ani, într-o ţintă de lemn, iar după 18 ani a împuşcat primul animal. „A fost o vânătoare la care am împuşcat un fazan: primul meu vânat. Nu l-am păstrat. Tata avea, însă, o impresionantă colecţie de animale împăiate, peste 150 de exponate din toate speciile de interes cinegetic din România. Acum câţiva ani am donat şcolii din comună toate animalele", ne-a spus Ovidiu Ionescu.
Poveşti „vânătoreşti"
Dincolo de poveştile celebre, Ovidiu Ionescu ne-a spus că fiecare tip de vânat are specificul şi frumuseţea lui „dacă respecţi etica vânătorească". În privinţa pericolului cu care se confruntă vânătorul, acesta este legat de activitatea în sine. A trecut şi prin moment delicate, pe care acum şi le aminteşte zâmbetul pe buze. „În 2007 am mers în Africa, la vânătoare de bivoli. Ghidul care ne însoţea ne-a spus că ştie un hipopotam foarte mare şi bătrân pe care îl putem vâna. Am găsit animalul într-o apă: nu i se vedeau decât nările, ochii şi urechile. Un coleg a tras, iar animalul a dispărut în apă. Am aşteptat, iar apoi ne-am apropiat de malul apei crezând că este mort. Deodată, la cinci metri de noi, a ieşit hipopotamul rănit: am tras toţi şi animalul a căzut la trei paşi de mine. Avea peste două tone şi jumătate!", îşi aminteşte Ovidiu Ionescu.
Vânător „păcălit" de vulpe
Bărbatul spune că a fost ferit de situaţii hazlii, însă unul dintre prietenii săi s-a confruntat cu un context devenit de poveste: a stat ore întregi la pândă, la vulpi, fără mare succes. Când a ajuns acasă a aflat că, în timp ce lipsea, o vulpe îi intrase în ogradă şi îi mâncase nişte păsări. În privinţa braconajului, Ionescu crede că în România acesta se află „undeva între întâmplător şi fenomen. Ţine atât de societatea în care trăim, dar şi de imperfecţiunea legilor".
Profil :
Născut: 10 iunie 1960, Bucureşti
Studii: doctor în silvicultură, studii postdoctorale de management
Ocupaţie: profesor universitar
Familie: căsătorit, are doi copii
Ce-i place:
„Îndrăgesc lectura. Citesc atât cărţi de specialitate, cât şi beletristică. Îmi place sportul, natura şi, bineînţeles, vânătoarea. Îmi place să văd că studenţii mei au iniţiativă şi că se mobilizează să facă un anumit lucru. Apreciez să văd cum sunt tot mai inteligenţi şi mai informaţi".
Ce nu-i place:
„Nu-mi place cum a evoluat societatea românească în ultimii 70 de ani. Am avut momentele mele de mare dezamăgire în ultimii 20 de ani. Nu-mi place că nu am reuşit să exploatăm în folosul nostru unele momente ce păreau favorabile".
Întrebări şi răspunsuri:
Consideraţi că vânătorile anuale de la Balc sunt un masacru?
Nu cred că se poate vorbi de aşa ceva. Aşa-numitul ţarc are peste 1.200 de hectare. La Balc funcţionează un complex de vânătoare în care cresc 600 de mistreţi, astfel că anual trebuie împuşcaţi vreo 300. Nici măcar această cifră nu s-a înregistrat, aşa că nu e vorba de un masacru.
Cât de important e momentul împuşcăturii?
Pentru un vânător adevărat, la fel de importante sunt activităţile anterioare vânătorii, aceasta fiind ultima etapă. S-ar putea să nu ai ce vâna dacă nu te îngrijeşti de animale. Când e zăpadă mare, vânătorii duc hrană în pădure
Se încarcă comentariile...
