A treia oară a fost cu noroc. Teatrul Sică Alexandrescu va avea în sfârşit manager

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul manager al teatrului va intra în pâine în luna octombrie. FOTOArhivă.
Noul manager al teatrului va intra în pâine în luna octombrie. FOTOArhivă.

După mai multe proteste, demisia fostului manager şi două tentative eşuate de a găsi un nou director, a treia oară a fost cu noroc. Postul a fost scos din nou la concurs şi după prelungirea termenelor de înscriere cinci candidaţi s-au înscris în cursă pentru postul de manager al Teatrului Sică Alexandrescu.

Următoarea etapă o reprezintă selecţia dosarelor, care se va desfăşura între 13 şi 15 septembrie. În această etapă, documentele din dosarele celor cinci candidaţi vor fi analizate din punctul de vedere al condiţiilor de eligibilitate. Urmează să fie comunicate rezultatele în urma analizei, în data de 16 septembrie, apoi dosarele vor fi transferate spre membrii comisiei care va analiza proiectele de management, începând cu data de 26 septembrie. „În acest moment, avem cinci candidaţi cu experienţă în lumea teatrului: un fost director de teatru din Târgu Mureş, doi actori şi doi regizori“, a declarat viceprimarul Costel Mihai

Numai candidaţii care vor obţine nota minimă 7 vor trece la următoarea etapă, care constă într-un interviu. Interviul propriu-zis va avea loc în data de 29 septembrie. „Sperăm ca la începutul lui octombrie să avem un nou manager la Teatrul Sică Alexandrescu, astfel încât să putem începe organizarea Festivalului Naţional de Dramaturgie Contemporană, festival care va avea loc la începutul lunii noiembrie. Acesta este singurul fi eveniment cu acest specific din România, care a devenit o tradiţie a Braşovului“, a mai spus viceprimarul.

Aceasta este a treia încercare de găsire a unui manager pentru Teatrul Sică Alexandrescu. Până vineri, un singur dosar de candidatură fusese înregistrat, iar următoarele patru au fost depuse în cursul zilei de luni, până la sfârşitul sesiunii de înscriere. Viitorul manager care va fi desemnat va în fruntea instituţiei pentru următorii trei ani.

Primăria a organizat şi anul trecut două concursuri pentru ca managerul teatrului să fie ales pe bază de concurs, având în vedere că ultimii manageri ai teatrului au fost interimari. La aceste două proceduri, niciunul dintre candidaţi nu au obţinut nota de trecere peste 7. Până la desemnarea unui nou manager, teatrul este condus interimar de directorul economic, Mariana Hudişteanu.

y

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite