Şase moldoveni angajaţi la Braşov munceau ilegal la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa au efectuat, în data de 22 august, o acţiune în cooperare cu cadrele Gărzii de Coastă şi Inspectoratul Teritorial de Muncă pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor la o societate comercială cu sediul în judeţul Braşov, care desfăşura activităţi lucrative la un contractor din Constanţa, au fost depistaţi desfăşurând activităţi lucrative fără forme legale patru cetăţeni din Republica Moldova. Datele au fost valorificate în cooperare cu poliţiştii de Imigrări braşoveni, care la sediul societăţii din Braşov au identificat, în aceeaşi situaţie, alte două persoane din Moldova.

Străinii au intrat legal pe teritoriul României, cu paşapoarte biometrice, document care le permite o şedere pe teritoriul ţării de 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere, fără a avea drept de muncă.
De asemenea, pentru cetăţenii moldoveni angajatorul nu a solicitat avize de muncă sau de detaşare, încalcând astfel prevederile OUG 25/2014 privind încadrarea şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Urmare a celor constatate, faţă de societatea comercială sunt în desfăşurare activităţi în vederea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.264 (al) 4 din Legea 53/2003 – Codul Muncii privind „ …primirea la munca a mai mult de cinci persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract de munca”.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni, atrăgând atenţia cetăţenilor străini şi angajatorilor, să acorde interes reglementării legale pe teritoriul României.
Acţiunile desfăşurate de către poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalitaţii şederii în ţara noastră a străinilor, precum şi combaterea migraţiei ilegale şi muncii nedeclarate.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite