Şapte firme din China sunt interesate să investească în Aeroportul Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pista Aeroportului a fost testată de una vion uşor. FOTOfacebook.
Pista Aeroportului a fost testată de una vion uşor. FOTOfacebook.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean sunt în aceste zile în China unde prezintă proiectul Aeroportului, dar şi avantajele pe care aceste le-ar putea aduce investitorilor.

Aproape 90 de firme au participat la prezentare, iar şapte dintre ele s-au arătat interesate să investească la Braşov. „Sunt efectiv bucuros pentru că la prezentarea pe care a făcut-o echipa Consiliului Judeţean Braşov au fost prezenţi reprezentanţii a 88 de firme chinezeşti, cu capital de stat sau privat, din domenii precum energia, resursele naturale şi minerit, construcţii civile şi industriale, infrastructură şi lucrări edilitare, dar, şi nu în ultimul rând, operare aeroportuară. Dl. ministru Constantin Niţă a explicat foarte tranşant avantajele pentru investitorii din China care vor să opereze în România: suntem ţară membră a Uniunii Europene şi putem reprezenta o poartă de acces pe piaţa UE“, a declarat pentru newsbv.ro vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Mihai Pascu.

Aeroportul va fi profitabil

Pentru finalizarea aeroportului mai este nevoie de 30 de milioane de euro. Potrivit unui studiu realizat de Mott McDonald, în primul an de funcţionare aeroportul de la Braşov va avea un trafic de 300.000 de pasageri, iar ţinta de un million de călători va fi atinsă după opt ani. Viitorul aeroport este însă mult mai atractiv pe partea de cargo, deoarece Braşovul este situat chiar în centrul ţării. Mai multe firme de logistică au anunţat că vor să închirieze spaţii în jurul aeroportului, aici urmând să funcţioneze spaţii mari de depozitare. În mod direct, aeroportul va crea în jur de 4.000 de locuri de muncă. Se estimează că alte 6.000 de locuri de muncă vor fi create la companiile care îl vor deservi.

Aeroportul va aduce şi mult mai mulţi turişti la Braşov, oraşul de sub Tâmpa fiins pe locul al doilea la nivel naţional ca număr de vizitatori după Bucureşti. Studiile arată că Braşovul ar putea atrage 20% dintre turiştii care aterizează la Otopeni.

Pe aceeaşi temă:

Primul avion a aterizat pe pista Aeroportului Braşov. 

Primăria renunţă la stadionul de cinci stele în favoarea aeroportului

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite