Începe construcţia Ocolitoarei de Shopping. Primăria a desemnat constructorul şi a semnat contractul de începere a lucrărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul drum va fluidiza traficul pe Calea Bucureşti. FOTOArhivă.
Noul drum va fluidiza traficul pe Calea Bucureşti. FOTOArhivă.

Şoseaua de 2,2 kilometri se va face cu fonduri europene, iar investiţia se ridică la 8,65 milioane de lei. Artera trebuie finalizată până la 31 decembrie 2015.

La licitaţia pentru construirea ocolitoarei de shopping au participat opt companii, iar câştigătoare a fost desemnată Euro Strada SRL care a oferit cel mai mic preţ. Şoseaua este extrem de importantă deoarece va decongestiona traficul de la ieşirea din Braşov spre Bucureşti.

„Este un proiect important pentru oraş, pentru că viitoarea arteră de circulaţie va face legătura între cartierul Noua şi ocolitoarea municipiului – ceea înseamnă că traficul de pe Calea Bucureşti va fi descongestionat şi va aduce o dezvoltare a întregii zone, inclusiv a celei comerciale de la intrarea în Braşov“, a precizat primarul George Scripcaru.

Noul drum va porni din prelungirea străzii Poienelor (care face legătua cu cartierul Noua), va trece pe sub pasajul de pe Calea Bucureşti - unde până în urmă cu câţiva ani era o cale ferată industrială care mergea în uzina Roman, va ajunge la Macro Mall şi Cazinoul Vesuvius, şi va continua spre centură, pe care o va intersecta. Drumul va avea 2,2 kilometri. Strada va avea două benzi, un trotuar pe o parte şi o pistă pentru biciclişti pe partea opusă.

Scopul construirii acestui drum este să devierea de pe Calea Bucureşti a vehiculelor grele care aprovizionează centrele comerciale din această zonă. În timp, din această arteră vor porni mai multe străzi secundare ce vor deservi societăţile comerciale din sus-estul oraşului. Vehiculele vor putea circula pe această arteră cu 60 de kilometri pe oră.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite