Începe reabilitarea fostului Liceu de Alimentaţie de la Uzina II. Aici se vor muta elevii de la Colegiul Sportiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea fostului liceu arată ca după război. FOTOSimona Suciu
Clădirea fostului liceu arată ca după război. FOTOSimona Suciu

Clădirea arată acum ca una fantomă după ce hoţii au furat tot ce s-a putut din ea. Primăria investeşte 1,77 milioane de lei pentru a o transforma în unitate de învăţământ pentru elevii de la Liceul Sportiv.

Clădirea fostului liceu a fost lăsată de izbelişte încă din anul 2011 după ce mai multe licee au fost comasate şi aici nu s-au mai ţinut cursuri. Nu a fost păzită, iar vandalii au furat tot de ce s-a putut. Mai întâi a dispărut tot ce a fost din metal şi a putut fi vândut la fier vechi. Apoi hoţii au trecut la instalaţiile sanitare şi la cablurile electrice. Majoritatea geamurilor au fost sparte, aşa de distracţie. În plus mai mulţi oameni ai străzii s-au adăpostit aici şi au distrus şi mai mult clădirea, care arată acum ca una fantomă.

Acum Primăria va reface acest liceu şi a dat deja ordin de începere a lucrărilor. Investuţia de 1,77 de milioane de lei este finanţată din bugetul local, iar lucrările vor fi executate de compania Proville SRL.

Reparaţiile capitale au drept scop amenajarea clădirii ca şi instituţie de învăţământ. Imobilul va avea 17 săli de clasă, şase grupuri sanitare, 14 cabinete, precum şi spaţii pentru cancelarie şi birouri“, a declarat Miklos Gantz, administratorul public al Braşovului.

Reabilitarea ar urma să se finalizeze peste un an, iar aici se vor muta elevii de la Liceul Sportiv. Primăria intenţionează să amenejaze şi spaţii sportive exterioare, cum ar fi piste de atletism şi sală de antrenamente pentru scrimă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite