Terenuri agricole şi gospodării din judeţul Brăila afectate de fenomenul băltirilor. Autorităţile au decis pornirea mai multor staţii de desecare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Topirea zăpezilor căzute în luna ianuarie, dar şi precipitaţiile de săptămânile trecute, au dus la apariţia fenomenului de băltire pe mai multe terenuri agricole de pe raza judeţului Brăila, dar şi în apropierea unor localităţi, context în care sunt puse în pericol mai multe gospodării.

Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” Brăila şi ai filialei brăilene a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare au inspectat mai multe zone afectate de acest fenomen. În urma acestor inspecţii, au fost informate autorităţile judeţene, iar prefectul Brăilei, Nicu Olteanu, a întrunit, miercuri, 10 februarie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

În cadrul şedinţei de la Prefectură, s-a decis punerea în funcţiune a câtorva staţii de desecare, pentru evacuarea apei în exces de pe terenurile agricole sau din apropierea unor gospodării. Astfel, în perioada imediat următoare, filiala brăileană a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare va porni opt staţii. Acesta vor îndepărta excesul de apă din zona localităţilor Movila Miresii, Dudeşti, Vădeni şi Victoria.

"Se va continua monitorizarea zonelor unde se pot manifesta fenomene de băltire, astfel încât să se intervină preventiv, prin pornirea staţiilor de desecare ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare - Filiala Judeţeană Brăila", se arată într-un comunicat de presă al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.

Cititi si

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite