Poliţişti de la Serviciul Rutier Brăila, agresaţi la o petrecere privată de cinci adolescenţi beţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci adolescenţi sunt anchetaţi pentru loviri sau alte violenţe, dar şi pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, după ce şi-au descărcat nervii pe doi oameni ai legii care i-au împiedicat să intre la o petrecere privată care avea loc la un local din Brăila. Asupra unuia dintre tineri s-a găsit un cuţit.

Adolescenţii se întoarceau azi noapte de la un majorat, unde consumaseră o cantitate apreciabilă de alcool, dar nu a fost suficient, aceştia dorind să continue distracţia la un restaurant din Brăila. Acolo avea loc o petrecere privată, iar câţiva invitaţi au încercat să le explice tinerilor că nu pot intra, însă adolescenţii au devenit violenţi.

Doi poliţişti de la Rutieră aflaţi în timpul liber au intervenit pentru aplanarea conflictului, dar au devenit ţinta furiei celor cinci adolescenţi. Oamenii legii au fost loviţi, iar un echipaj de Poliţie s-a deplasat la faţa locului pentru aplanarea conflictului.

Poliţiştii au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma agresiunii, dar nu a fost necesară internarea acestora. Cei cinci adolescenţi sunt anchetaţi acum pentru lovire şi alte violenţe, dar  şi pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, după ce asupra unuia dintre agresori s-a găsit un cuţit.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite