Patron cercetat penal şi sancţionat cu amendă de 11.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Folosea soft-uri fără licenţă
Folosea soft-uri fără licenţă

La data de 20 martie a.c., ofiţeri din cadrul I.P.J. Brăila-Serviciul de Investigare a Fraudelor şi comisari din cadrul Gărzii Financiare-Secţia Brăila au efectuat un control la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din oraşul Făurei.

Cu această ocazie, au fost găsite opt calculatoare pe care erau instalate mai multe programe, printre care şi Windows, pentru care reprezentantul legal al societăţii, M.G. (36 de ani), din oraşul Făurei, la momentul controlului, nu a putut prezenta licenţe.

De asemenea, au fost găsite şase aparate (patru bling multigame şi două multigame) destinate jocurilor mecanice, cel în cauză prezentând comisarilor Gărzii Financiare documente privind evidenţierea sumelor provenite din încasările aferente a celor patru aparate, până la data de 12.03.2013, iar pentru cele două multigame, nu a putut prezenta documente din care să rezulte provenienţa acestora şi evidenţierea încasărilor, situaţie în care s-a luat măsura de ridicare în vederea verificărilor a acestora.

Pe numele administratorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de producere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator şi desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.

Tot cu ocazia controlului, au fost găsite 46 de produse cosmetice şi 28 doze de bere, pentru care cel în cauză nu a putut prezenta documente legale de provenienţă, fapt pentru care ofiţerii de investigare a fraudelor au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de 1.000 de lei, conform Legii 12/1990 (republicată), şi confiscarea bunurilor menţionate, care valorează aproximativ 760 de lei.

Lucrătorii Gărzii Financiare au confiscat suma de 3.893 de lei, pentru care reprezentantul legal nu deţinea acte justificative şi i-au aplicat acestuia o amendă în valoare de 10.000 de lei, întrucât deţinea o casă de marcat în stare de nefuncţionare.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite