Monumentul funerar al lui Panait Istrati a fost vandalizat în cimitirul Bellu. Bustul scriitorului brăilean şi o placă din bronz au fost furate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panait Istrati    FOTO arhiva
Panait Istrati    FOTO arhiva

Mormântul scriitorului brăilean Panait Istrati, din cimitirul Bellu din Bucureşti, a fost vandalizat recent. Mai exact, bustul prozatorului şi o placă din blonz au fost furate cel mai probabil de hoţi specializaţi în valorificarea deşeurilor metalice. Autorităţile judeţene din Brăila au aflat săptămâna trecută despre acest incident şi promit să facă tot posibilul pentru a înlocui piesele sustrase.

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Brăila, Viorel Mortu afirmă că va încreca să găsească o soluţie cât mai rapid, împreună cu primarul municipiului, Aurel Simionescu. Viorel Mortu a povestit că a luat la cunoştinţă despre situaţia din cimitirul Bellu în momentul când s-a făcut o acţiune de comemorare a 80 de ani de la trecerea în nefiinţă a scriitorului.

"Săptămâna trecută, când s-au împlinit 80 de ani de la moartea scriitorului Panait Istrati s-a mers la mormânt, cum se obişnuieşte. Acolo s-a constatat că bustul lui Istrati făcut de Miliţa Petraşcu, de la mormântul din cimitirul Bellu a fost furat. De asemenea, placa de bronz, care fixa datele celui dispărut a fost furată. E o ticăloşie, o nenorocire!

Cred că e datoria noastră să refacem. Fie să găsim undeva un mulaj al statuii Miliţei Petrascu să refacem statuia, sau dacă nu, acolo va trebui aşezat un alt bust. E de datoria noastră, a Primăriei, a Consiliului Judeţean Brăila să reparăm această nenorocire a momentului", a declarat, pentru presa locală, preşedintele interimar al CJ Brăila.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite