Klaus Iohannis, la Brăila: “Ne uităm în jur şi ce vedem? Numai corupţie, minciună, numai sărăcie. Asta este România lui Victor Ponta!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul dreptei la preşedinţia României, Klaus Iohannis, s-a aflat, vineri, în vizită electorală la Brăila. Sute de simpatizanţi l-au aşteptat în zona Esplanadei Dunării, acolo unde liberalul s-a urcat pe scenă, însoţit de staff-ul său electoral.

Au venit la Brăila, alături de Iohannis, Vasile Blaga, Ludovic Orban, Mihai Răzvan Ungureanu şI Teodor Atanasiu. Pedeliştii brăileni Alexandru Nazare şI Simona Drăghincescu s-au aflat pe scenă alături de candidatul dreptei, la fel ca şI liberalii Cătălin Boboc şi Vasile Varga. Şi-au manifestat public sprijinul faţă de Iohannis şI mai mulţi membri ai filialei locale a Partidului Mişcarea Populară, precum şI reprezentanţi ai Partidului Poporului – Legea Cojocaru, în frunte cu Ene Tache, reprezentantul acestui partid în Consiliul Local Municipal Brăila.

Acompaniat tot timpul de aplauzele şI sloganurile strigate de susţinătorii săi, Klaus Iohannis s-a declarat bucuros că, în primul miting electoral din turul doi al prezidenţialelor, se află la Brăila.

“Voi vreţi să lăsaţi România pe mâna lui Victor Ponta? Dragii mei, am umblat mult, în această campanie am fost în toată ţara. Peste tot am întâlnit oameni care vor să muncească, dar care mi-au spus că nu au locuri de muncă. Asta este problema voastră şi aici în Brăila, locurile de muncă. Pentru asta este nevoie de o altă politică, este nevoie de cineva care vrea să facă ordine, să pună economia pe picioare, să funcţioneze treburile şi să vină investitorii ca să aveţi locuri de muncă, salarii decente şi să putem creşte pensiile. Asta vrem noi împreună, cei care am venit în faţa dumneavoastră”, a spus Iohannis.

Acesta a ţinut să sublinieze că sunt false acuzaţiile aduse de contracandidatul său, Victor Ponta, cum că, va micşora pensiile dacă va ajunge preşedintele ţării. “Mare minciună! Eu vreau să ajung preşedintele României pentru a avea un guvern care să crească economina, nu să vă tai pensiile, ci să crească salariile şi pensiile”, a subliniat Iohannis.

Renunţând la calmul său caracteristic, candidatul de etnie germană le-a transmis susţinătorilor că, dacă nu vor să rămână captivi în “România lui Ponta” trebuie să îl voteze pe 16 noiembrie. “Mai sunt puţine zile până 16 noiembrie, câteva zile în care trebuie să luptăm împreună, dumneavoastră de aici din Brăila, împreună cu toţi moldovenii, cu dobrogenii, oltenii, muntenii, ardelenii, bănăţenii şi toţi românii din Diaspora, trebuie să câştigăm, nu avem nicio altă şansă. Ne uităm în jur şi ce vedem? Numai corupţie, minciună, numai sărăcie. Asta este România lui Victor Ponta!”.

Mitingul s-a desfăşurat fără incidente majore. La un moment dat, o femeie a reuşit să se urce pe scena unde se afla Iohannis şI să îi strige acestuia că este un “mincinos”, însă a fost îndepărtată rapid de susţinătorii candidatului dreptei.

Klaus Iohannis nu a pierdut alegerile. E doar „lucrat” de propaganda roşie şi de baronii din ACL

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite