Gestul nebunesc al unui tânăr beat. I-a furat maşina unui şofer şi a provocat un accident rutier, lovind patru autovehicule parcate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 20 de ani este cercetat pentru furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului, în contextul în care a profitat de neatenţia proprietarului unei maşini şi i-a sustras autovehiculul, pe care nu a reuşit să îl conducă decât 200 de metri.

Duminică, 6 septembrie, un tânăr de 20 de ani, din judeţul Tulcea, profitând de neatenţia utilizatorului unui autoturism, i-a sustras acestuia maşina pe care o lăsase staţionată la intersecţia străzilor Deva cu Ioan Slavici, din municipiu, cu cheile în contact.

”După ce l-a condus 200 de metri pe strada Devei, tânărul a pierdut controlul asupra vehiculului şi a lovit patru autoturisme ce se aflau parcate. În urma impactului, acesta a părăsit locul accidentului, fiind depistat, la scurt timp, de poliţiştii Biroului Rutier pe Şoseaua Râmnicu Sărat”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,63 mg/l, şi a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite