„Paşa", „Sonia", „Chiva" sau „Rozmănica" - sunt doar câteva din „numele de scenă" folosite de prostituatele care, în anii 1936-1937, bântuiau prin casele de toleranţă.
Puţini brăileni mai ştiu astăzi versurile cântecului respectiv şi, şi mai puţini, cunosc faptul că, la Brăila, la Arhivele Naţionale, se mai păstrează şi astăzi un Registru al prostituatelor, un document în care Poliţia le-a luat în evidenţă pe toate damele de companie din perioada 1927- 1948. 
 
 
Elvira şi ţucalul
 
Astfel, în Brăila, în vremea aceea, lucrau în case de toleranţă circa 500 de dame de companie. Acum, abia dacă le numeri pe degetele de la ambele mâini.
“La noi la Brăila, la tanti Elvira, uşor se câştigă lira. Să dai miarul, deschizi buzunarul, aşa e la noi la Brăila…Femeia munceşte, bărbatul plăteşte, aşa e la noi la Brăila”, sunt versurile pe care, în urmă cuceva timp, ni le fredona Elena Urse, 87 de ani, una dintre brăilencele care, copil fiind, a prins acele vremuri.
Docurile, imagine din 1911
Altfel, despre frumuseţea Chirei Chiralina sau bordelurile preferate ale lui Terente, a auzit toată lumea. „Damele de companie" îşi făceau veacul prin Hotelurile Regal, Bristol- astăzi ruină, Splendid, Carpaţi sau Hanul Roşu.
Ştefania Botez, arhivist
 
În port se afla şi „Tanti Elvira”. “Documentele spun că multe dintre casele de toleranţă se aflau pe strazile Frumoasei, Neagră, Pietrei, Roşie, Împăratul Traian”, ne-a spus Ştefania Botez, arhivist.
Până să-şi termine hamalii treaba, marinarii umpleau cârciumile şi „casele de rendez-vous" de pe Unirii, Cuza sau strada Neagră, mergând exact în locurile pe care brăilenii, oameni cu frică de Dumnezeu, le ocoleau, ca să nu dea exemplu rău tinerilor.
 
“Mi-am început viaţa sexuală la 14 ani, la «Tanti Elvira», o speluncă din port, care a fost rasă de pe faţa pământului. Acolo fetele lucrau la urgenţă şi cam fără condicuţă. Muşteriii care nu plăteau erau păliţi de tanti Elvira cu ţucalul plin cu urină în cap, la a doua vizită”, ne povestea, cu câţiva ani în urmă, un actor ce s-a sfârşit în Căminul de Pensionari de pe Plevnei.
 
Prostituatele de atunci diferă mult de bietele “fetiţe” care tremură de frig, acum, pe Şoseaua de Centură sau pe Şoseaua dig Brăila-Galaţi şi în Pădurea Stejaru.
„În special străzile din vecinătatea Portului, erau cunoscute ca având cele mai multe case de toleranţă în perioada interbelică. Nu exista o lege a prostituţiei, dar fenomenul era tolerat. Autorităţile depuneau eforturi ca să limiteze acest obicei, iar poliţia avea evidenţe stricte cu prostituatele din oraş", ne-a precizat şeful Arhivelor Naţionale Brăila, Giani Oltianu.
Giani Oltianu, director Arhive
 
"În special străzile din vecinătatea Portului, erau cunoscute ca având cele mai multe case de toleranţă”, Giani Oltianu, DIRECTOR ARHIVE
 
 
Oraşul interbelic: „La noi la Brăila, la Tanti Elvira..."
 
Dacă în 1900 erau circa 100 de prostituate în evidenţele Serviciului Sanitar al Primăriei Brăila, în anii de după Primul Război Mondial puteau fi numărate cu sutele. Cele mai multe dame de consumaţie veneau din Basarabia sau Dobrogea, erau analfabete şi erau folosite de Prefectura Poliţiei ca şi informatoare, spun specialiştii.
„Majoritatea nu aveau studii, ceea ce reiese şi din registrul Prefecturii Poliţiei Oraşului Brăila, singurul păstrat în instituţia noastră. Exista fotografia fiecărei prostituate, date despre familie şi unde anume se află în acel moment. Interesant este faptul că erau trecute şi poreclele, precum şi starea sănătăţii fiecăreia", ne-a precizat şeful Arhivelor, Giani Oltianu.
Paraschiva Izatov, de exemplu, de 21 de ani, originară din Vâlcov, Tulcea, de naţionalitate rusă, era cunoscută sub porecla de „Paşa". La „profesiune", poliţiştii scriau când „liberă", când „prostituată".
Pozele erau cât se poate de „comerciale" şi nici prin gând nu-ţi trecea că fata din fotografie practică „cea mai veche meserie din lume" şi mai e şi analfabetă. Alte „dame" veneau din Cetatea Albă, Tighina, Măcin sau Ismail, din Ialomiţa şi Bucureşti. Prea puţine erau brăilence (din Islaz, de exemplu) sau căsătorite.
 
Preoţii protestau
 
„Eram copil când mama, Dumnezeu s-o odihnească, îmi spunea să ocolesc anumite străzi sau case, despre care se ştia că sunt «case de rendez-vous». Bordeluri au fost şi prin anii '50-'60, pe Bulevardul Carol, unde sunt acum blocuri, sau aproape de Regala, unde era atunci o sifonărie. Toată lumea ştia, deşi erau interzise. Au fost şi pe Dorobanţi, la case, sau la Podul Brăiliţei", ne-a spus Biţa Dragomir, pensionară de pe B-dul Independenţei.
Ceea ce a fost în perioada comunistă nu se poate compara, însă, cu „raiul prostituatelor" de acum 70-80 de ani. La un moment dat, preoţii, susţinuţi de enoriaşi, au început să trimită scrisori de protest către Primărie, ca să interzică cutare sau cutare casă de „moravuri uşoare", răsărită în mahalaua lor, pe motiv că „strică tineretul".
Proprietarele de bordeluri, însă, închiriau câte o casă, apoi o transformau în bordel şi nu se prea sinchiseau, câtă vreme plăteau impozite şi mergeau, regulat, cu fetele, la medicul oraşului.
"La noi la Brăila, la tanti Elvira, uşor se câştigă lira, deschizi buzunarul şi dai miarul...Aşa-i la noi la Brăila..."
Cârciuma "La tanti Elvira" era chiar în port şi a fost rasă de pe faţa pământului. Fetele matroanei Elvira nu aveau condicuţă, lucrau "la urgenţă", iar bordelul devenise un cuib al destrăbălării, unde se ascundeau tâlharii Brăilei.
Strada Roşie, Neagră se numesc şi acum aşa. Pe strada Roşie, se spune, erau cele mai urâte femei, motiv pentru care felinarele rămâneau aprinse toată noaptea, iar pe strada Neagră se stingeau repede, "decuseară", fiindcă femeile erau "grase şi roşii în obraji". Liniştea nopţii era spartă doar de "chiotele muşteriilor".
Se mai spune că tanti Elvira primea clienţi dintre cei mai "săraci", fetele îi serveau, însă aceia care nu plăteau erau pocniţi, la ieşire, cu ţucalul plin, de nu le mai trebuia, altădată, să se zgârcească şi să nu mai scoată miarul din buzunar.