Fostul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila a fost repus în funcţie de Ministerul Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Canciu Foto: arhivă Adevărul
Cătălin Canciu Foto: arhivă Adevărul

Inspectorul şcolar general Cătălin Canciu revine la şefia ISJ Brăila după ce Curtea de Apel Galaţi suspendase ordinul ministrului Educaţiei, Liviu Pop, prin care acesta fusese demis din funcţie.

Inspectorul şcolar general al ISJ Brăila, Cătălin Canciu, a primit ordinul de la Ministerul Educaţiei prin care se poate întoarce oficial de astăzi pe funcţia pe care a ocupat-o până pe 18 august,  după ce fusese demis de ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

Ordinul a fost emis de ministerul de resort la două săptămâni după ce Curtea de Apel Galaţi a suspendat ordinul de revocare  a acestuia din funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila.

Inspectorul şcolar general contestase pe 24 august decizia de revocare, iar după doar două săptămâni judecătorii au hotărât suspendarea acesteia. Cătălin Canciu a fost demis de ministrul Educaţiei pe 18 august alături de alţi 12 inspectori şcolari generali din judeţele judeţele Caraş Severin, Ialomiţa, Ilfov, Buzău, Vrancea, Constanţa, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinţi şi Călăraşi.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite