Femeie accidentată pe trecerea de pietoni de un şofer neatent. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia accidentată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale Foto: arhivă Adevărul
Femeia accidentată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 27 de ani este anchetat pentru vătămare corporală din culpă, în contextul în care nu a redus viteza de deplasare a autoturismului pe care îl conducea în apropierea unei treceri de pietoni, accidentând o femeie care traversa regulamentar pe marcajul pietonal.

Pe 28 august, un brăilean, în vârstă de 27 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe Calea Călăraşilor din Brăila, pe banda a doua de mers, dinspre Bariera Călăraşilor către strada Celulozei, a accidentat o femeie, în vârstă de 46 de ani, din municipiu, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

”Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braila, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite