Ce sancţiuni riscă minorii care sună la 112 ca să se distreze, desenează pe pereţii clădirilor şi consumă alcool în locuri publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: IPJ Brăila
Foto: IPJ Brăila

Vârsta de 14 ani reprezintă momentul de la care minorii care încalcă legea pot fi sancţionaţi pentru faptele lor. Astfel, în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite, răspunderea poate fi penală– în cazul infracţiunilor, sau contravenţională-dacă faptele săvârşite nu sunt foarte grave.

Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor stabileşte ca sancţiuni contravenţionale principale avertismentul, amenda şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă şi constă în atenţionarea persoanei care a săvârşit o contravenţie asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.

”Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii”, explică reprezentanţii IPJ Brăila.

În cazul în care la săvârşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat.

Minorii trebuie să ştie că, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 61 din 1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, pot fi sancţionaţi cu amendă contravenţională. Aceasta porneşte de la 50 de lei şi poate ajunge la 250 de lei dacă:

- aruncă cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc asupra unei persoane, construcţii sau asupra unui mijloc de transport;

- alarmează fără motiv întemeiat publicul, organele specializate pentru a interveni în caz de pericol ori pe cele de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau prin solicitarea intervenţiei la faţa locului;

- scriu sau desenează, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, le deteriorează prin orice mijloc, dezlipesc sau distrug, fără drept, reclamele, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate;

- consumă băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private;

- refuză să se legitimeze la solicitarea poliţiştilor ori jandarmilor aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. 

Minorii vor fi sancţionaţi cu amendă de la 100 de lei la 500 de lei dacă:

- săvârşesc în public fapte, acte sau gesturi obscene, adresează persoanelor injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţă cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;

- deteriorează, ridică sau mută, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică şi rutieră, ori a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor;

- provoacă ori participă efectiv la scandal, în locuri sau localuri publice;

- tulbură, fără drept, liniştea locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.

Amenda se măreşte de la 250 de lei la 750 de lei dacă:

-nu respectă măsurilor de ordine sau regulile stabilite pentru buna desfăşurare a manifestărilor cultural-sportive;

-tulbură liniştea locatarilor între orele 22,00 - 8,00 şi 13,00 - 14,00 prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare, în locuinţe sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite