Aproape jumătate din unităţile de învăţământ brăilene nu au autorizaţie de funcţionare. Cele mai mari probleme sunt în mediul rural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de igienizare sunt, totuşi, destul de avansate   FOTO adevarul.ro
Lucrările de igienizare sunt, totuşi, destul de avansate   FOTO adevarul.ro

Apropierea începerii noului an şcolar scoate, din nou, în evidenţă la Brăila starea precară în care se găsesc numeroase unităţi de învăţământ. Potrivit evidenţelor Direcţiei de Sănătate Publică, din cele 283 de instituţii de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal, postliceal şi universitar, au obţinut autorizaţie sanitară de funcţionare doar 157.

"Menţionăm că autorizaţiile sanitare de funcţionare în baza declaraţiei pe propia răspundere, în funcţie de verificările inspectorilor sanitari şi de constatările acestora, pot fi retrase sau anulate, situaţie în care raportarea poate suferi modificări. Unităţile de învăţământ fără autorizaţie sanitară nu au depus cereri privind eliberarea autorizaţiei, probabil motivat de deficienţele igienico-sanitare", precizează conducerea DSP Brăila.

"Dintr-o analiză simplă a dotării unităţilor din punct de vedere sanitar, problema rămâne în mediul rural, unde alimentarea cu apă este cauza principală a lipsei autorizării. Rog autorităţile locale, pe domnii primari să facă toate eforturile ca aceste autorizaţii să se realizeze pentru ca şcolile să intre în normalitate", spune, la rândul său, Cătălin Canciu, inspector şcolar general.

Totuşi, în ceea ce priveşte stadiul execuţiei lucrărilor de igienizare şi reparaţii curente, o parte din unităţile de învăţământ sunt gata, în timp ce la altele lucrările sunt în plină desfăşurare. Astfel, la capitolul igienizare, în mediul urban, s-au finalizat în procent de 75% grădiniţele, 60% şcolile gimnaziale şi 90% liceele. În mediul rural, până acum s-au igienizat 80% dintre grădiniţe, 80% şcolile gimnaziale.

Citiţi şi

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite